MENIU

Constantin: Sper să nu se rupă USL; nu sunt omul care să mă târguiesc pe funcții politice

Constantin: Sper să nu se rupă USL; nu sunt omul care să mă târguiesc pe funcții politice

Președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că speră în continuitatea Uniunii Social Liberale (USL), chiar dacă în ultimele zile s-a discutat "poate prea mult" despre ruperea USL și despre conflictul care a apărut în cadrul acesteia.

"Sper să nu se rupă Uniunea Social Liberală. De altfel, cred că s-a discutat destul de mult, poate prea mult în aceste zile, despre ruperea USL, despre conflictul care a apărut în cadrul acesteia și cred că oamenii așteaptă să ne întoarcem la ceea ce s-a prezentat la Guvern și anume la dezbaterile despre teme economice, cum influențează economia viața fiecărui român. Fiecare român așteaptă astăzi să vadă că acest Guvern USL, Uniunea Social Liberală, se ține de promisiune și că, în același timp, guvernează pentru cetățean", a spus Constantin.

"Nu sunt omul care să mă târguiesc pe funcții politice, nu mă interesează acest lucru, mă interesează să îmi desfășor activitatea la minister acolo unde lucrurile funcționează bine și cred că asta interesează 7 milioane de oameni care locuiesc în mediul rural astăzi și care încep să simtă că lucrurile intră în normal", a mai declarat liderul PC.