MENIU

Consiliul Județean Vaslui, în mijlocul unui nou scandal! Vicepreședintele instituției, gesturi obscene către jurnaliști: Dacă mă mai filmezi ți-l arăt pe ăla din mijloc!

Politicienii vasluieni ajung din nou în atenția opiniei publice, și nu într-un mod pozitiv. Cel mai recent caz, după scandalul de răsunet în care a fost implicat fostul președinte al Consiliului Județean Dumitru Buzatu, este cel al vicepreședintelui instituției, Dan Marian. Social-democratul nu a ezitat să se ia de jurnaliști, deși se află în plin proces cu aceștia. ”Dacă mă mai filmezi ți-l arăt pe ăla din mijloc!”, le-a spus el reprezentanților mass media care încercau să îl fotografieze în timp ce se afla pe holurile Judecătoriei Vaslui.

Dan Marian, devenit recent membru PSD după o ”carieră” de veritabil traseist politic (a făcut parte din PNL, PDL, ALDE), a comis gesturi obscene către ziariștii locali, relatează Ziare.com.

Reacția golănească a vicepreședintelui CJ Vaslui a apărut într-un context sensibil. Acesta se afla pe holul Judecătoriei din oraș pentru a participa la un termen într-un proces pe care-l are, culmea, chiar cu reprezentanții mass-media.

”Am cinci degete, le vezi? Dacă mă mai filmezi ți-l arăt pe ăla din mijloc! Știi nu? Ești nesimțit”, spune Dan Marian unui ziarist.

După arestarea baronului local Dumitru Buzatu, Dan Marian a intrat în PSD prin ușa din față a partidului, spre supărarea multor primari PSD.