MENIU

Consilierul lui Putin ne sfidează: Ambasadorul a dat puţin pentru Cuminţenie. Putea da 200 de euro

Mihail Şvîdkoi, consilierul lui Vladimir Putin pentru cultură, a acordat un interviu postului Digi 24, în care a făcut precizări despre donaţia de 100 de euro a ambasadorului Rusiei la Bucureşti, pentru Cuminţenia Pământului. Astfel, Şvîdkoi a precizat că ambasadorul a oferit prea puţin, doar 100 de euro, când putea, de fapt să ofere mai mult...200 de euro.

Redăm, în continuare, fragmentul din interviul acordat Digi24 

Cristina Cileacu: Apropo de relaţiile politice şi cele culturale, ambasadorul Valerii Kuzmin, la Bucureşti, a avut un gest pe care cei mai mulţi dintre români nu l-au apreciat foarte mult. A donat 100 de euro pentru o campanie culturală susţinută de Guvernul României. Cât de mult a fost comentat acest gest la Moscova?

Mihail Şvîdkoi: Consider că Valerii (Kuzmin, ambasadorul Rusiei - n.r.) a dat puțin, putea oferi 200. Soția mea, atunci când a aflat despre asta, a fost dezamăgită că nu are posibilitatea să trimită bani pentru cumpărarea acestei sculpturi. Primii bani străini i-a câștigat în România la mijlocul anilor '70, atunci când a jucat în filmul „Mama”, un muzical franco-româno-sovietic renumit. Presa bazată pe dovezi și fapte începe să piardă teren în fața știrilor false create de oamenii obișnuiți, interesați doar de profitul care crește odată cu numărul de click-uri pe siteurile lor. Această nouă putere informațională funcționează perfect pentru cei care au un singur scop: acela de a denatura realitatea.