Condiții mai bune pentru deținuți. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: ”E nevoie de investiţii”
Noul ministru al Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, în cadrul unor declaraţii de presă susţinute împreună cu fostul ministru Cătălin Predoiu, că niciun stat nu va extrăda cetăţenii români care sunt condamnaţi în România dacă nu vor fi îmbunătăţite condiţiile din penitenciare.
“Mă voi strădui să ies din minister cât de mult se poate pentru a vedea la faţa locului cum funcţionează instanţele, care sunt condiţiile care trebuie îmbunătăţite cu siguranţă, ce se întâmplă în penitenciarele din România, pentru că, din păcate, niciun stat nu va extrăda cetăţenii români care sunt condamnaţi în România dacă nu vom reuşi să îmbunătăţim condiţiile din penitenciare. Ştiţi foarte bine deciziile CEDO. Ca atare, voi încerca să ies din minister şi să văd la faţa locului toate aceste lucruri. E nevoie de investiţii, e nevoie de recrutare de resursă umană cât se poate de profesionistă şi va fi nevoie de foarte mult dialog cu asociaţiile profesionale, cu cei din sistem. Mă bazez aici pe suportul permanent pe care domnul vicepremier ni-l va acorda şi pe suportul colegilor din Parlament, cu care sper că voi avea în continuare o colaborare”, a explicat ministrul Justiţiei.
Ministrul Alina Gorghiu va merge să susţină în Parlament iniţiativele Ministerului Justiţiei.
“Voi merge la voturi, voi merge să susţin iniţiativele ministerului. Chiar luni este un moment important în Senatul României. Va avea loc votul pe un jalon asumat în PNRR - Codul Penal, Codul de Procedură Penală. Ştiţi că au făcut observaţii cei de la Curtea Constituţională, au fost integrate, se află la vot final în Senatul României şi am garanţia că şi în Cameră vor trece cele două iniţiative foarte importante în această sesiune parlamentară. În afară de resursa umană, să ştiţi că e la fel de importantă şi resursa materială”, a declarat Alina Gorghiu.
Noul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, își propune ca, la finalul mandatului, ”această instituţie numită Justiţia din România să nu mai fie privită ca una distantă, rece, greu accesibilă, ci ca o instituţie care vine în întâmpinarea cetăţeanului atunci când are nevoie de ea.”