MENIU

Condamnatul Darius Vâlcov a reprezentat oficial România la întâlnirea Dăncilă-Erdogan

Darius Vâlcov, primul din stânga, la dineul oficial cu oficialii Turciei

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, a reprezentat oficial România, în delegația prezentă la bilaterala cu președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan.

Darius Vâlcov, condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, a fost unul dintre reprezentanții oficiali ai României la întâlnirea premierului Viorica Dăncilă cu președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan.

Darius Vâlcov apare în fotografiile publicate pe site-ul guvernului de la dineul oficial oferit de Erdogan în onoarea premierului Rromân.

Potrivit informațiilor oferite de guvern, Viorica Dăncilă s-a întâlnit luni atât cu președintele turc, cât și cu alți oficiali de la Ankara.

La declarație de presă de după convorbirea tete-a-tete cu Erdogan, Dăncilă a spus că nivelul cooperării dintre cele două țări este ”foarte ridicat”, bazându-se pe ”interese şi valori comune”. 

Darius Vâlcov, consilierul premierului, condamnat la 8 ani de închisoare, cu executare 

Dăncilă a mai spus că România rămâne un susținător al aderării Turciei la UE.

Înaintea declaraţiilor comune, cei doi înalţi oficiali au asistat la semnarea unor documente bilaterale. Astfel, a fost semnat Memorandumul de înţelegere pentru cooperarea în domeniul învăţământului superior între Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Consiliul pentru învăţământ superior din Republica Turcia, din partea română, de către Rovana Plumb, ministrul interimar al Educaţiei Naţionale, iar din partea turcă, de prof. dr. Yekta Sarac, preşedintele Consiliului pentru Învăţământ Superior din Republica Turcia, potrivit Agerpres.

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat la începutul anului, de ÎCCJ, la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.