MENIU

Concediul lui Dăncilă, la CCR. Ce s-a întâmplat cu concediile altor premieri. Ce spune procedura

Conflictul dintre Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă merge de data aceasta la CCR, şi asta pentru că şeful statului nu este de acord ca pe perioada concediului, interimar să fie Paul Stănescu. Pe de altă parte, au mai fost premieri care şi-au luat concedii, în alte mandate.

În trecut, prin decizii similare şi alţi premieri şi-au delegat atribuţiile. Un exemplu este fostul şef al Executivului, Mihai Tudose, care şi-a delegat atribuţiile, pentru patru zile, vicepremierului Mihai Ciolacu, în perioada 11-15 august 2017.

Pe de altă parte, preşedintele României a semnat în 22 iunie 2015 decretul pentru desemnarea lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor de prim-ministru de către Victor-Viorel Ponta. La acea vreme Ponta suferise o intervenţie chirurgicală la genunchi.

Reamintim că Klaus Iohannis sesizează CCR cu privire la faptul că interimatul pe perioada concediului Vioricăi Dăncilă trebuia numit tot de preşedinte prin decret.