22 de modificări la Codul Penal, dezbătute de Comisia Juridică, în prezența președintei ICCJ
Comisia juridică a Camerei Deputaților dezbate, marți, 22 de proiecte de lege care modifică Codul penal și Codul de procedură penală, în prezența președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, și a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose.
Membrii comisiei au suplimentat prin vot ordinea de zi cu toate cele 22 de proiecte de lege.
"Astăzi, vom avea doar dezbateri generale la aceste proiecte, întreg pachetul de legi va fi apoi trimis către Ministerul Justiției pentru a face modificările necesare și a da un punct de vedere, pentru o săptămână, după care vom intra în dezbaterile pe fond", a spus vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica, scrie Agerpres.