MENIU

Comisia Juridică a Senatului a decis: fără cătușe pentru corupți

<p>De la examenul de Bacalaureat, direct la Poliţie. Procurorii i-au aşteptat la poarta liceului</p>

Comisia Juridică a Senatului a aprobat două amendamente la Codul de Procedură Penală care prevăd ca infractorii care nu sunt periculoși, inclusiv cei cercetați pentru corupție, să nu mai poarte cătușe. Potrivit propunerii, doar persoanele suspectate de fapte de violenţă sau care se sustrag arestului preventiv vor putea fi încătuşate. Proiectul mai prevede în cazul arestului la domiciliu, aceștia să poate decide unde să stea. Procedural, rămâne de văzut însă, dacă proiectul va trece de plenul Senatului. 

Fără cătuşe pentru cei acuzaţi de corupţie! Este prima victorie a politicului în disputa cu procurorii. Senatorii jurişti au avizat favorabil două articole din proiectul iniţiat de senatorul PSD, Şerban Nicolae, care ar vrea să-i scoată pe corupţi din arestul preventiv.

Senatorii jurişti din PNL au spus că nu sunt de acord cu acest proiect de lege. Una dintre principalele prevederi ale iniţiativei legislative este ca acei inculpaţi aflaţi în arest preventiv care sunt plimbaţi de la o instituţie la alta a statului să nu mai poarte cătuşe. În plus, iniţiatorul legii ar vrea ca cei acuzaţi de corupţie să nu mai poată fi arestaţi preventiv. Rămâne de văzut însă dacă proiectul va trece de plenul Senatului.

"Încătuşarea este o măsură excepţională, ea trebuie restricţionată cu câteva excepţii foarte expres şi foarte clar limitate de textul de lege, în sensul în care se încătuşează doar persoane care sunt suspectate, cercetate pentru şi infracţiuni prin acte de violenţă, ceea ce induce o stare de pericol în spaţiu public, persoanele care s-au sustras sau s-au opus măsurii reţinerii sau arestării preventive", a spus Şerban Nicolae la finalul şedinţei.

Șerban Nicolae: Coruptia este o faptă care se pedepsește cu închisoarea și nu cu arestul preventiv

El a mai adăugat că în Codul penal sunt definite foarte clar infracţiunile cu violenţă şi a enumerat ca exemplu tâlhăria, omorul şi violul.

Corupția, eliminată din infracțiunile pentru care se dispune arestarea

Anterior, senatorul PSD a declarat ca propunerea sa de modificare a Codului de procedura penala nu a fost facuta pentru demnitari, ci pentru orice cetatean, si ca a eliminat coruptia dintre infractiunile pentru care se poate dispune arestarea pentru ca aceasta se pedepseste cu închisoarea. 

”Din punctul meu de vedere pericolul concret pentru ordinea publica nu este dat de gravitatea faptei. Gravitatea faptei duce la angajarea raspunderii prin pedeapsa, arestarea preventiva nu este o pedeapsa. Eu as astepta ca lumea sa inteleaga ca arestarea preventiva este o masura preventiva, care ar urma sa previna ceva. Daca cineva a comis o fapta de coruptie va fi pedepsit cu inchisoare, si nu cu arestarea preventiva", a declarat Nicolae.

Intrebat cum poate proiectul sau legislativ sa protejeze o ancheta penala de posibile tenative de distrugere de probe, de influentare a martorilor sau a actului de justitie din partea unor inculpati, Nicolae a raspuns ca toata plaja de infractiuni ce vizeaza influentarea actului de justitie este sanctionata si in prezent de normele penale, dar si in proiectul sau legislativ.

"Tot ceea ce am propus priveste orice cetatean al Romaniei. Faptul ca cineva le ancoreaza in zona demnitarilor tine mai degraba de, asa, o zona de cancan. Ar fi mai simplu daca s-ar citi proiectul de lege", a incheiat Nicolae.

DNA critică legea care scapă corupții de cătușe