MENIU

Comisia juridică a decis când se va reuni pentru Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu

<p>Ecaterina Andronescu</p>

Comisia juridică se va reuni pe 28 octombrie pentru a formula raportul referitor la senatorii Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, a anunțat, luni, vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu, scrie Agerpres. 

"Știți foarte bine că documentele nu au fost numerotate, nu erau clasificate conform procedurilor juridice atât din Parlamentul României, cât și din partea celor care le-au trimis. Toate aceste solicitări au fost operate în sensul că s-a intrat în normalitate. Comisia juridică solicită să se reunească pentru a formula raportul pe 28 octombrie, până la această dată urmând ca fiecare senator să studieze documentele", a spus Dumitrescu, la finalul ședinței Biroului permanent de luni.

Președintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), a precizat, în 13 octombrie, că senatorii juriști au decis să amâne cu două săptămâni discuțiile privind referatele DNA prin care se solicită declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu.

 

 Mai multe pe Agerpres