Comisia Iordache începe joi dezbaterile la Codul Penal. Miza: Pragul pentru abuzul în serviciu
Comisia Iordache se reunește joi, pentru a dezbate Codul Penal. Anunțul vine după ce Liviu Dragnea a afirmat că se va face sesiune extraordinară pentru Codul Penal, întrucât s-a renunțat la ordonanța de urgență pentru acest proiect. În galeria articolului se regăsește și un tabel de lucru care cuprinde modificările propuse de PSD-ALDE la Codul Penal, care au fost deja lecturate în luna mai, în comisia specială.
Codul Penal are și o adevărată miză pentru Liviu Dragnea, întrucât în comisie ar trebui să se stabilească și un prag pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de inchisoare cu executare, pentru infracțiune de instigare la abuz în serviciu.
În Comisia Iordache a fost deja lecturat Codul Penal, în aprilie-mai, în varianta propusă de PSD-ALDE. Proiectul cuprindea o serie de propuneri foarte grave, care sfidau realitatea și care ofereau mai multe drepturi pentru acuzați sau condamnați și atribuții restrânse pentru magistrați.
Amendamentele cele mai revoltătoare au fost depuse de către Eugen Nicolicea, Marton Arpad sau Cătălin Radulescu. Spre exemplu, Rădulescu vrea ca pedeapsa pentru dare de mită să fie redusă. Totodată, dacă un funcționar pretinde, dar până la urmă nu primește mită, nu este infracțiune, mai prevede un amendament. La finalul unei ședințe din 8 mai, în care comisia a dezbătut proiectul, Florin Iordache a declarat că amendamentele depuse care sfidează realitatea nu vor fi nici măcar susținute în comisie. Totodată, Iordache a mai avut o replică: ”Actualele prevederi proaste au dat naștere unor condamnări monstruoase”.
CSM, Ministerul Justiției și Parchetul General au participat la dezbateri, spunând, în termeni, generali, cu ce articole nu sunt de acord, dacă sunt încălcare anumite prevederi ce împiedică exercitarea justiției.
Florin Iordache avea planuri mari la data respectivă. Codul să treacă în trei zile prin Comisie: ”Vă propunem ca in aceasta saptamana sa parcurgem codul penal in forma intiatorilor si cu amendamente, si apoi incepem prin vot, tinand cond de amendamente să votam(...) În trei zile sa parcurgem codul penal”, a spus Iordache.
Ce spunea Dragnea de Codul Penal
Președintele PSD, Liviu Dragnea, afirma luni că modificarea Codului Penal trebuie să aibă loc cât mai repede pe motiv că legislația ar fi ”șchioapă” și unele articole - ”neconstituționale în opinia multora”.
"Nu are rost să tot prelungim. S-a lucrat cu argumente, au fost consultări cu toate ONG-urile, e o comisie parlamentară, care trebuie să îşi încheie un raport după care va intra la vot în Parlamentul României. Va fi o variantă asumată de PSD, am înţeles că sunt 18 variante privind abuzul în serviciu. Nu putem sta la nesfârşit cu un articol care în opinia multora este neconstituţional, nu putem sta cu o legislaţie şchioapă doar că aşa ţipă unii", a afirmat Dragnea, privind modificarea Codului Penal.
Referitor la o ordonanță de urgență în acest sens, liderul PSD a declarat că "am înţeles ce aţi făcut. Voi aţi luat din context şi aţi spus de OUG. Aşa aţi făcut şi cu ameninţările mele la adresa procurorilor".
Dragnea s-a răzgândit: Nici eu n-am spus de OUG pentru codurile penale. Va fi sesiune extraordinară
Codurile Penale, în Comisie. Iordache: ”Amendamentele care sfidează realitatea nu vor fi susținute”
Iată, schematic, câteva dintre cele mai grave amendamente din propunerea PSD-ALDE, pentru Codul Penal.
Trimiterea în judecată sau susținerea rechizitoriului cu rea-credintă: între 1 și 5 ani. ( Eugen Nicolicea)
Dacă un procuror influentează o persoană să nu dea declarații în față organelor, să le retragă, să nu sesizeze organele: închisoare de la 2 la 7 (Eugen Nicolicea)
Dacă dosarele nu sunt repartizate aleatoriu: închisoare de la 1 la 3 ani ( UDMR)
Închisoare de la 6 luni la 2 ani pentru cei care induc în opinia publică ideea că o persoană este vinovata, deși nu are decizie definitivă ( Eugen Nicolicea)
Reținerea pe motive vădit netemeinice: închisoare de la 3 luni la un an ori amendă. La fel se pedepsește și expunerea publică a unei persoane reținute, arestate sau condamnate, în posturi care îi pot leza demnitatea sau imaginea publică (Eugen Nicolicea)
Abuzul de putere al organelor de cercetare și urmărire penală. Dacă un polițist, procuror sau judecător promite persoanei cercetate că nu va fi reținută sau arestată, dacă denuntă persoane nevinovate este pedepsit cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a profesa. Cu o treime mai mult dacă îi promite inlăturarea răspunderii penale.
Pedepsele cu închisoarea de pană la 3 ani, cu excepția celor cu violentă, se execută la domiciliu. Se aplică și pentru cei care au mai mult de 3 ani, dar au peste 60 de ani, au boli grave sau incurabile, dar și gravidelor. Dacă un funcționar pretinde, dar până la urmă nu primește, nu este infracțiune.
Liberarea conditionată poate surveni dacă a executat jumătate ( nu două treimi cum este în prezent) din pedeapsă mai mică de 10 ani sau două treimi ( nu trei pătrimi) din cea care depăseste 10 ani. Pedepsele cu închisoarea de pană la 3 ani, cu excepția celor cu violentă, se execută la domiciliu. Se aplică și pentru cei care au mai mult de 3 ani, dar au peste 60 de ani, au boli grave sau incurabile, dar și gravidelor.
Dacă un funcționar pretinde, dar până la urmă nu primește, nu este infracțiune. Liberarea conditionată poate surveni dacă a executat jumătate ( nu două treimi cum este în prezent) din pedeapsă mai mică de 10 ani sau două treimi ( nu trei pătrimi) din cea care depăseste 10 ani.