MENIU

Comisarul UE pentru Afaceri Interne: „Mă aştept să avem un drum clar pentru România şi Bulgaria spre Schengen”

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson. Foto/Profimedia

Ylva Johansson spune că Uniunea Europeană a luat deja măsuri pentru răspunde preocupărilor Vienei în ceea ce privește stoparea valului de emigranți. De asemenea, comisarul european pentru Afaceri Interne speră că și România și Bulgaria să aibă un „drum clar” către Schengen.

"Mă aştept să fie un Consiliu foarte dinamic, cu foarte mult angajament din partea statelor membre şi, bineînţeles, va fi interesant cum vom duce asta mai departe. Mă aştept ca Croaţia să aibă un sprijin deplin şi, de asemenea, mă aştept să putem gestiona situaţia României şi Bulgariei", a declarat înaltul oficial UE.

Ea a spus că aşteaptă cu nerăbdare discuţiile din Consiliul JAI privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. "Bineînţeles, vor fi discuţii intense şi sper că vom avea o decizie asupra României şi Bulgariei astăzi", a subliniat Ylva Johansson.

"Este pentru prima dată din 2011 când avem oportunitatea să avem un nou impuls în ceea ce priveşte România şi Bulgaria şi mă aştept să avem un drum clar pentru ambele ţări către Schengen", a mai spus comisarul european pentru afaceri interne.

Întrebată dacă se aşteaptă cu adevărat la o decizie pozitivă privind aderarea României şi Bulgaria, în contextul în care toate semnele erau rele până în preziua Consiliului JAI, ea a răspuns: "Să vedem, toată lumea va lua cuvântul, vom vedea cum se va termina. Avem o dinamică foarte bună".

În ceea ce priveşte posibilitatea unei oferte pentru Austria care să determine acest stat să susţină aderarea României şi Bulgariei, ea a spus că s-au luat măsuri pentru a răspunde preocupărilor Vienei.

"Austria este sub presiune când vine vorba de sosiri neregulate. Este un motiv pentru care în urmă cu trei zile am prezentat un nou plan de acţiune pentru a contracara venirile de migranţi pe ruta vestică balcanică. Ieri (miercuri - n.r.), echipa mea, împreună cu oficiali din Austria, a fost la Belgrad pentru a intensifica măsurile. Avem deja peste 500 de membri ai Frontex la faţa locului, dar suntem gata să desfăşurăm mai mulţi. Avem mai mulţi paşi care sunt importanţi nu doar pentru extinderea Schengen, ci şi pentru gestionarea corespunzătoare a migraţiei în UE", a mai afirmat ea.

Întrebată de presa din România dacă vede o soluţie în decuplarea aderării la Schengen a României şi Bulgariei, Ylva Johansson nu a respins în mod clar această variantă.

"Să vedem ce soluţii vor fi discutate. Mă aştept ca diferite soluţii să apară din discuţiile dinamice de astăzi", a spus ea. 

Mai multe articole despre:
schengen romania olanda iohannis franta ylva johannson