Columna lui Traian, iluminată în culorile Drapelului României
Columna lui Traian din Roma a fost duminică seară iluminată în roșu, galben și albastru cu ocazia Centenarului Marii Uniri, în compania președintelui Klaus Iohannis, care a început duminică o vizită de stat în Italia, prima după 45 de ani.
Klau Iohannis le-a mulțumit românilor pentru primire, care au cântat Imnul României.
”Foarte frumos, bravo, mulțumesc pentru primire”, a spus președintele celor prezenți.
”În cursul serii, Președintele Klaus Iohannis va participa la un moment simbolic al vizitei, cu încărcătură deosebită pentru relația bilaterală dintre cele două state – iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României”, arată un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
A fost prevăzut un moment de evocare istorică, cu lupta dintre daci și romani. Au fost prezenți membri ai comunității de români din Italia, mediul asociațiilor, elevi din familii de români care frecventează cursurile de limba și cultura romanească LCCR.