MENIU

Codul administrativ, ploconul guvernamental pentru baroni, a trecut tacit de Senat

Codul Administrativ întră, astăzi, la vot în Camera Deputaţilor: pensii speciale pentru primari

Codul administrativ care aduce o serie de beneficii pentru baronii locali a trecut tacit de plenul Senatului, cu toate că încă de la adoptarea ordonanței de urgență, iniţiatorul, Daniel Suciu, admintea că actul conţine erori care trebuie corectate în Parlament. Mai mult, în urmă cu  doar câteva zile, actul normativ a fost atacat la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului.

Reamintim că PSD a impus Codul Administrativ prin ordonanță de urgență, o decizie contestată puternic de opoziție și de societatea civilă. Codul Administrativ duce la politizarea totală a administrației centrale și locale și îi ajută pe baronii locali să își consolideze puterea.

Codul administrativ aduce modificări pentru clarificarea procedurii legate de trecerea unui bun din domeniul public al statului în cel al unităților administrativ teritoriale. Astfel ministerele pot iniția actul normativ pentru procedura mutării bunului respectiv din domeniul public în cel al unităților administrativ teritoriale.

A fost modificat și articolul 94 referitor la folosirea limbii minorităților naționale, în sensul în care autoritățile locale pot decide, prin hotărâri de consiliu, utilizarea limbii minorităților în unitățile administrativ teritoriale și în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20% de reprezentare.

Ordonanța de Urgență include și o prevedere care îl obligă pe șeful statului să se pronunţe în termen de zece zile cu privire la numirea unui membru al Executivului.

Avocatul Poporului a atacat Codul Administrativ la CRR la doar două zile după ce Tăriceanu a anunțat că ALDE rupe coaliția cu PSD și iese de la guvernare. 

Avocatul Poporului invocă trei motive în sesizarea de neconstituționalitate: OUG nu respectă cerințele prinvind delegarea legislativă, contravine cerințelor Constituției privind mandatul reprezentativ și afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului.

 

Mai multe articole despre:
Codul Administrativ