MENIU

Codruț Olaru, fostul șef al DIICOT, se pensionează la 49 de ani. SUMA COLOSALĂ pe care o va încasa lunar de la stat

Fostul şef al DIICOT Codruţ Olaru se pensionează. El are la 49 de ani şi este procuror militar la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului. Olaru va încasa lunar 50.000 de lei. Asta, în condițiile în care salariul lui a fost de 26.000 de lei.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul ”privind eliberarea din funcţia de procuror militar la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii a domnului general-maior magistrat Olaru Codruţ – pensionare, la data de 31 decembrie 2022”.

În 29 noiembrie, preşedintele a semnat decretul ”privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Olaru Codruţ din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 31 decembrie 2022”.

Născut în 1973, Codruţ Olaru a fost adjunct al procurorului general al României din mai 2013 până în mai 2016, când a fost numit la Secţia Parchetelor Militare. Anterior, din 11 ianuarie 2007 până în mai 2013, a fost procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. El a candidat şi pentru funcţia de procuror general.

Acesta a ajuns celebru după ce a fost pus șef la DIICOT de fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader și a rămas și fără titlul de doctor după ce s-a descoperit faptul că a plagiat grosier în lucrare. 

Mai multe articole despre:
codrut olaru diicot pensie codrut olaru