Codrin Ştefănescu: PSD nu poate dialoga cu Iohannis. Relația cu președintele s-a răcit
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, miercuri, că el nu s-ar duce la consultările de la Cotroceni cu preşedintele Iohannis pe legislaţia din domeniul Justiţiei, dar a adăugat că în şedinţa Biroului Permanent Naţional se va decide ceea ce este mai bine pentru partid.
El a spus că părerile colegilor din PSD în ceea ce priveşte participarea la consultări sunt împărţite, având în vedere că "nu se poate purta un dialog" cu şeful statului.
"Vom decide astăzi asupra acestui lucru. Părerile sunt împărţite, de aceea suntem în BPN ca să decidem împreună şi să votăm. Nu gândim toţi la fel. Ştiţi foarte bine că relaţia noastră cu Iohannis este foarte rece de foarte mult timp. Şi, vizavi de Iohannis, vorbim de comunicare şi dialog între cele două părţi - s-a stins demult această idee. Prin urmare, sunt colegi de-ai mei, printre care mă aflu şi eu, care consideră că nu avem nicio şansă de a purta un dialog cu această persoană. Dar astăzi, la BPN, vom decide ce este mai important pentru partid", a precizat Ştefănescu, la Parlament, înaintea şedinţei BPN al PSD, scrie agerpres.ro.
Întrebat cum comentează faptul că liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, se va duce separat la consultări, Codrin Ştefănescu a răspuns: "Deocamdată, domnul Tăriceanu vrea să vorbească despre protocoalele secrete. Poate vrea să semneze cu domnul Iohannis un pact pe chestia asta - cum facem şi cum desfacem ceea ce s-a întâmplat inclusiv în mandatul lui. În momentul de faţă, noi facem analize pe piaţă despre un candidat comun la Preşedinţie - PSD plus ALDE, dar mergem puţin separat la Cotroceni".
Potrivit lui Ştefănescu, "alianţa nu suferă din această chestiune". "Sunt convins şi eu şi colegii mei că domnul Călin Popescu-Tăriceanu va avea un mesaj foarte clar vizavi de tot ceea ce a gestionat domnul Iohannis de când este preşedinte vizavi de acest mandat", a adăugat secretarul general adjunct al PSD.