MENIU

"Cod roşu de OUG". Proteste în Piaţa Victoriei şi în ţară: "Nu vrem să fim conduşi de hoţi!"

<p>Cod roşu de OUG / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea</p>
<p>Cod roşu de OUG / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea</p>
<p>&nbsp;Facebook Rares Bogdan</p>
"Cod roşu de OUG". Noi proteste &icirc;n Piaţa Victoriei şi &icirc;n ţară: "Nu vrem să fim conduşi de hoţi!"
Protest Victoriei
Proteste Victoriei / Foto: Facebook Florin C&icirc;ţu
Cod roşu de OUG. Noi proteste anunţate, astăzi, &icirc;n Piaţa Victoriei şi &icirc;n ţară
"Cod roşu de OUG". Noi proteste &icirc;n Piaţa Victoriei şi &icirc;n ţară: "Nu vrem să fim conduşi de hoţi!"
"Cod roşu de OUG". Noi proteste &icirc;n Piaţa Victoriei şi &icirc;n ţară: "Nu vrem să fim conduşi de hoţi!"

Încă o zi de proteste antiguvernamentale în Bucureşti şi în ţară! Mii de oameni au ieşit, şi duminică, în Piaţa Victoriei, din Capitală, pentru a participa la protestul intitulat "Cod roşu de OUG". Proteste au avut loc şi în mari oraşe din ţară - Sibiu, Cluj, Timişoara, Arad. Şi diaspora a ieşit în stradă, solidară cu ţara.

UPDATE 22:40 - Protestul din Piaţa Victoriei, din Capitală, s-a încheiat. Acţiunea s-a desfăşurat fără incidente.

UPDATE 22:20 - Numărul protestatarilor a scăzut substanțial, dar în continuare circa 1.000-2.000 de persoane încă sunt în piata. În mijlocul pieţei, câteva persoane s-au prins în Hora Unirii.

UPDATE 22:00 - În Piaţă se cântă imnul României.

"Aş vrea să vin cu bucurie să spun că da, asta e România pe care mi-o doresc. Din păcate, am alte motive pentru care sunt aici pe care nu mi le doresc. Există un grup de infractori care vor să schimbe legile justiţiei. Nu vreau să ma întorc de unde am plecat. În ultimii 10 ani, am căpătat încredere că putem trăi altfel, acolo unde ne este locul - în Europa", a spus un protestatar, într-o intervenţie la Realitatea TV.

UPDATE 21:20 - După momentul intonării imnurilor României și Uniunii Europene, o parte din oameni au început sa plece, scrie HotNews. În continuare, însă, sunt circa 10.000 de oameni în piață.

UPDATE 21:10 - Aproximativ 12.000 de oameni protestează în Piata Victoriei, cântă imnul României și au aprins lanternele telefoanelor.

În Piaţă sunt şi Marilena Rotaru, Ana Blandiana şi filosoful Mihai Şora, potrivit jurnalistului Realitatea TV Rareş Bogdan, care a postat o fotografie sugestivă pe contul său de Facebook.

Peste 2.000 de oameni au ieşit în stradă la Iaşi, 200 la Târgu Mureş, 200 la Oradea, 5.000 la Cluj.

UPDATE 20:50 - Realitatea TV anunţă că numărul protestatarilor depăşeşte 8.500.

UPDATE 20:40 - Numărul protestatarilor depăşeşte 5.000. Printre aceştia sunt şi copii veniţi cu părinţii. Îmbrăcaţi în ii, aceştia agită pancarte mici cu mesajul "Chiar şi eu #rezist" şi cu desene. 

"Nu e deloc plăcut să vezi că eşti ignorat de cei care ar trebui să ne asculte şi să ne reprezinte pe noi. Ei lucrează contra noastră. Infractorul a demonstrat până acum că singurul lui scop e să scape de puşcărie, să rămână cu averea, dar nu e singurul. Majoritatea care guvernează acum ţara e toxică. Singurul fel în care putem schimba asta e să avem anticipate. Sperăm că, astfel, PSD va fi în Opoziţie. Sperăm să treacă moţiunea de cenzură miercuri", a declarat un protestatar, într-o intervenţie la Realitatea TV.

UPDATE 20:30 - Potrivit Realitatea TV, în Piaţa Victoriei se cântă "Mulţi ani primească!".

UPDATE 20:20 - Potrivit MEDIAFAX, numărul protestatarilor a ajuns la 4.000. Poliţiştii au dispus blocarea circulaţiei pe Bulevardul Kiseleff, fiind întrerupt şi traficul de pe breteaua dintre bulevardele Kiseleff şi Aviatorilor. A fost deviată şi circulaţia autobuzelor RATB.


UPDATE 20:00 - În Piaţa Victoriei se împart pliante despre schimbările făcute la Codul de Procedură Penală.

(Sursa: Ziare.com)

UPDATE 19:45 - Numărul oamenilor care protestează în Piaţă a ajuns la 1.700. Potrivit ziare.com, un mesaj înregistrat de filosoful Mihai Şora se aude în Piaţa Victoriei: "La centenarul ei, România nu arată bine. Cei care o iubesc trebuie să o ajute. Mă doare să văd că ţara mea suferă. România e dezbinată, şubredă şi suferă".

Circulaţia pe Bd. Kiseleff a fost blocată.

UPDATE 19:30 - Aproximativ 2.000 de persoane s-au strâns în faţa Guvernului, potrivit News.ro, şi numărul creşte de la un minut la altul.

A început protestul şi la Cluj. Aici, oamenii şi-au montat şi corturi, începând Golaniada 2.0.

Şi la Timisoara au început să iasă oamenii la protest. Câteva zeci de persoane sunt deja în stradă.

UPDATE 19:00 - În jur de 1.300 de persoane s-au strâns deja în Piaţa Victoriei, din Capitală, şi în împrejurimi, în zonele cu umbră, mulţi având cu ei şi copii. Aceştia scandează "Demisia!", "PSD, ciuma roşie!" şi ""Nu vrem să fim conduşi de hoţi!".

UPDATE 18:40 - Numărul protestatarilor s-a dublat deja, ajungând la aproximativ 600, şi continuă să crească de la un minut la altul, valuri de oameni văzându-se ieşind de la staţia de metrou şi îndreptându-se spre Piaţă.

Oamenii strigă "Demisia!" şi fluieră. De altfel, maşinile aflate în zonă claxonează, în momentul în care trec pe lângă protestatari.

La faţa locului şi-au făcut apariţia şi jandarmii. Aceştia montează garduri despărţitoare.

UPDATE 18:20 - În jur de 300 de persoane se află, la această oră, în faţa clădirii Executivului. Oamenii protestează paşnic, cu pancarte şi steaguri. Unii dintre ei stau pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa.

UPDATE 18:00 - Aproximativ 100 de persoane s-au strâs în Piaţa Victoriei, din Capitală. Oamenii manifestează împotriva intenției PSD de a modifica legislația penală prin ordonanță de urgență.

România, în fierbere! Un protest intitulat "Cod roşu de OUG" este anunţat, pentru această seară, în Piaţa Victoriei. Peste 5.000 de persoane s-au arătat deja interesate de evenimentul care a fost creat pe Facebook. De altfel, proteste au fost anunţate şi în marile oraşe din ţară.

În Capitală, mobilizarea la protest este făcută pentru ora 18:00, în Piaţa Victoriei.

În cadrul evenimentului "Cod roşu de OUG" creat pe Facebook, peste 5.000 de persoane s-au arătat interesate şi aproape 3.000 au precizat că vor participa.

Iohannis, despre o eventuală OUG: Mare grijă, societatea civilă trebuie să fie alertă. Să protestăm!

"SOLIDARITATE! Hai în stradă! Aceiaşi actori, acelaşi tupeu de borfaş! Dupa 600.000 de oameni în stradă în 2017 şi alte zeci şi sute de mii ieşiţi anul acesta, dublul infractor doreşte să reînvie fatidica OUG 13. Ce vrea Dragnea acum: Impunerea unui prag de 200.000 de euro şi scăderea limitelor pedepsei, de la 2 la 7 ani cât este în prezent, la 1 – 5 ani. Codul Penal va intra în dezbaterea comisiei speciale condusă de nimeni altul decât obedientul Florin Iordache, fostul artizan al Ordonanţei de Urgenţă 13", scriu organizatorii, pe pagina evenimentului.

Proteste similare sunt anunţate în multe locuri din ţară, printre care Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Piteşti.

Românii au ieșit, şi aseară, cu miile în stradă, să apere democrația. Sunt nemulțumiți de planurile PSD de a da asaltul final asupra justiției și au manifestat împotriva coaliției PSD-ALDE și a unei noi "ordonanţe 13" privind codurile penale. La București au fost 4.000 de manifestanți, dar s-a protestat și la Sibiu, Cluj și Pitești.

Proteste în Piața Victoriei şi în ţară. Românii apără democraţia în stradă: "România, trezeşte-te!"