Cod portocaliu de inundații. Ce râuri sunt vizate
Pericol de inundaţii pe râuri din mai multe zone ale ţării. Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu, care a intrat în vigoare în această dimineaţă şi este valabilă până mâine la ora 6.
Sunt vizaţi afluenţi ai Oltului şi ai Argeşului, din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa. Probabilitatea cea mai mare de a se produce fenomene hidrologice periculoase este pe râurile mici din Harghita, Covasna şi Braşov. Până mâine la ora 14 este valabilă şi o avertizare cod galben, pentru mai multe râuri din Transilvania şi din nordul Munteniei, adică exact din zonele aflate sub atenţionare cod galben de ploi.