MENIU

Coaliția majoritară mai câștigă un parlamentar. Un fost membru al grupului PMP a trecut la ALDE

Senatorul Dorin Bădulescu, fost membru al grupului parlamentar PMP, a trecut la ALDE.

"Domnul senator Dorin Bădulescu se alătură grupului parlamentar ALDE. Din motive de sănătate nu poate fi aici", a anunţat, joi, în plen, Daniel Zamfir, liderul grupului parlamentar ALDE din Senat, conform agerpres.ro.

Plenul Senatului a aprobat joi programul de lucru al acestei Camere până la finalul sesiunii extraordinare, astfel că în perioadele 9 - 12 iulie şi 16 - 19 iulie senatorii vor lucra în comisii.

"De luni, 9 iulie, până joi, 12 iulie, vor avea loc lucrări în comisiile permanente pentru avizarea unor proiecte de lege, propuneri legislative, documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor. Acelaşi program va fi şi pentru perioada 16 - 19 iulie", a anunţat, în plen, Adrian Ţuţuianu, preşedintele de şedinţă.

Mai multe articole despre:
parlament ALDE