MENIU

Clotilde Armand a depus o nouă contestaţie la BEC: Nu ne convine faptul că au confiscat puterea!

Clotilde Armand

Candidatul Uniunii Salvați Bucureștiul Clotilde Armand a depus, joi seara, o nouă contestație la Biroul Electoral al sectorului 1, invocând faptul că un primar ales de către 10% din electorat nu poate fi reprezentativ.

"Am depus o nouă contestație la biroul electoral de sector, cu cerere de intervenție în interes propriu și excepție de neconstituționalitate. În rezumat, un primar ales cu 10% din votanții înscriși pe liste nu poate fi reprezentativ. De la început USB s-a pronunțat împotriva legii alegerilor locale într-un singur tur", a scris reprezentanta USB, pe Facebook.

Ea a adăugat că această excepție de neconstituționalitate este doar unul dintre demersurile USB, în vederea creșterii reprezentativității clasei politice. "Vom lupta cu legea în mână", a spus ea.

"Este un document foarte lung, are 11 pagini, este destul de tehnic. Esența este că, de fapt, domnul Tudorache, dacă este validat până la urmă, va fi ales cu un procent foarte mic din voturi. Noi luptăm pentru reprezentativitate. (...) Nu ne convine faptul că o mână de oameni au confiscat puterea", a precizat Armand, în cadrul unui mesaj video atașat postării.

Uniunea Salvați Bucureștiul a cerut, după alegerile locale, renumărarea buletinelor de vot din 18 secții din sectorul 1, apreciind că în acestea ''s-a înregistrat o corelație negativă puternic semnificativă'' între procentajul voturilor nule și cele pentru candidata USB Clotilde Armand.

Cererea USB a fost respinsă marți seara de Biroul Electoral de Circumscripție, care a informat că partidului Uniunea Salvați Bucureștiul i-au fost asigurate toate condițiile legale de reprezentare în cadrul procesului electoral și că lipsa de diligență a delegaților USB nu poate fi imputată Biroului Circumscripției Electorale nr. 1 — sectorul 1.

Mai multe articole despre:
alegeri măsuri anunţ decizii clotilde armand