MENIU

Claudiu Târziu: „UDMR ar trebui exclus de la guvernare”

Claudiu Târziu

Claudiu Târziu - copreședinte AUR spune că UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar prin simplul fapt că liderul acestui partid şi miniştrii săi au girat prin prezenţă alegaţiile acestuia.

„Este un afront adus României, un afront adus românilor (discursul lui Viktor Orban). De altminteri, noi am atras atenţia dinainte de a fi reprezentaţi în Parlament şi după aceea în numeroase ocazii, asupra politicii revizioniste, iredentiste, şovine pe care o practică Ungaria în România cu acordul tacit sau cu lipsa de reacţie a autorităţilor române. Am arătat că există un plan al Guvernului de la Budapesta de cucerire practic a Transilvaniei din punct de vedere economic, cultural şi că în acest an s-a avansat până într-acolo cât putem vorbi, astăzi, despre o co-suveranitate a celor două state asupra acestei regiuni, a statului român şi a statului maghiar.

Este o situaţie extrem de gravă , intolerabilă, iar UDMR nu a făcut decât să accentueze această stare de lucruri. Este, practic, după cum am dezvăluit de mai multe ori în reacţiile publice este o oficină a unor interese străine. Nu are nimic de-a face cu interesul naţional românesc şi ar trebui îndepărtat urgent de la guvernare. Nu e admisibil ca un ministru al României să slujească pe faţă interesele unui stat străin aşa cum o fac miniştri maghiari în frunte cu preşedintele UDMR care e, de asemenea, vicepremier, Kelemen Hunor", a declarat Claudiu Târziu.

Mai multe articole despre:
tarziu udmr guvernare