MENIU

Ciucă RESPINGE varianta trecerii școlilor în online din cauza frigului: "Nu este acceptabil o astfel de decizie". Ce spune Ministerul Educației

Clasă de curs - imagine cu notă sugestivă

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, joi, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii, că trecerea şcolilor în program online în  sezonul rece din cauza "termiei" nu reprezintă o soluţie care să fie acceptată. Premierul a subliniat însă că există localități care vor avea nevoie de sprijin, așa cum s-a întâmplat an de an, pentru a trece cu bine peste sezonul de iarnă.

"Partea aceasta de trecere a şcolilor în online din cauza termiei nu are loc în discuţia noastră, pentru că am discutat, aşa cum spuneam de cu mult timp înainte, despre măsurile care trebuie luate astfel încât să fie asigurate toate condiţiile.

Nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie în condiţiile în care şi astăzi, când discutăm, căutăm soluţii astfel încât să asigurăm derularea procesului de învăţământ coerent, fără niciun fel de alte sincope. Sigur, ştim foarte bine că sunt câteva localităţi din ţară care în fiecare an au avut nevoie de sprijin pentru termie.

Discutăm de acele localităţi unde încă, din păcate, termia se asigură prin consumul de păcură. Vom găsi soluţii. De altfel, şi prin decizia de ieri de la şedinţa de Guvern am alocat resursele necesare ca la nivelul autorităţilor locale să poată să înceapă achiziţia de combustibil pentru aceste centrale.

Ca atare, sincer, nu văd şi nu accept să întrerupem procesul de învăţământ pentru că nu există termie în vreuna din unităţile de învăţământ", a declarat Nicolae Ciucă.

Mesajul premierului vine cumva în completarea declarației făcute săptămâna trecută de noul ministru al Educației, Ligia Deca, care a anunțat că unul dintre obiective este ca „școlile să rămână deschise indiferent de evoluția crizei energetice”.

"Ministerul Educaţiei a ridicat, deja, problema pregătirii pentru asigurarea condiţiilor normale de funcţionare a şcolilor în perioada sezonului rece. Beneficiem de prevederile OUG 119 de anul acesta, care plafonează tarifele pentru energia electrică şi pentru gaze. Practic, cum am spus şi săptămâna trecută presei, preţul fiind plafonat, nu ar trebui să avem diferenţe în ceea ce priveşte facturile la utilităţi decât datorate consumului", a declarat recent LigiaDeca.

Potrivit ministrului, că în cazul în care apar totuși situaţii speciale, acestea ar trebui comunicate autorităţilor centrale din timp, astfel încât să se poată interveni cu măsuri.

Mai multe articole despre:
ciuca pnl scoli scoli online frig termie