Ciucă, despre varianta Cătălin Cârstoiu, candidat comun al Coaliției la Capitalei: Avem nevoie de o persoană care să fie în măsură să coaguleze o echipă
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, luni, despre vorianta ca medicul Cătălin Cârstoiu să fie candidatul comun PSD-PNL la Primăria Capitalei, că cele două formațiuni îşi pun toată capacitatea astfel încât echipa pe care o vor anunţa să fie cea care va convinge bucureştenii că merită să fie votată.
Întrebat dacă medicul Cătălin Cârstoiu este un candidat compatibil cu electoratul ambelor partide, PSD şi PNL sau voturile se vor duce spre Nicuşor Dan:
”Acum, ştiţi cum este, ne găsim în perioada de pre-campanie. Fiecare speră să aibă o tracţiune la electorat. Noi ne punem toată capacitatea astfel încât echipa pe care o vom anunţa să fie cea care va convinge bucureştenii că merită să fie votată”.
Preşedintele PNL a menţionat că ”proiectul comun pentru Bucureşti presupune şi o coerenţă între Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector”.
”Ca atare, ca să putem să-ncheiem odată cu această fractură între primarul general, între primarul de sector şi Consiliul Local de la municipiu sau de la sector, avem nevoie ca toate aceste liste să aibă susţinerea ambelor partide”, a arătat liderul liberal.
”Am discutat despre faptul că avem nevoie de un candidat comun, de o susţinere comună, pe un proiect comun”, a mai spus Ciucă.
”Avem nevoie de o persoană care, de-a lungul activităţii profesionale, să fi avut o experienţă administrativă, o persoană care să fie în măsură să coaguleze o echipă şi din echipa respectivă să facă parte oameni care ştiu ce presupune proiectul pentru patru ani al Primăriei Capitalei. Sigur, nu se vor rezolva aceste probleme în patru ani, dar este nevoie ca această echipă să vină cu un plan credibil şi să înceapă să producă aceste noi proiecte pe care bucureştenii le aşteaptă”, a mai arătat Ciucă.
Conform liderului PNL, Coaliţia anunţă candidatul la Primăria Capitalei.