MENIU

Ciucă, despre aderarea României la Schengen: Mai sunt pași de urmat. În momentul de faţă nu există o dată propusă

Ciucă, despre aderarea României la Schengen: În momentul de faţă nu există o dată propusă

Aderarea României la Schengen este o decizie pe care o aşteptăm şi eu îmi doresc ca ea să se finalizeze, a declarat, luni, preşedintele PNL Nicolae Ciucă. Șeful Senatului a precizat însă că a tratat și tratează în continuare întregul demers "cu maximă precauţie, pentru că mai sunt paşi de urmat”. Mai mult, el a araătat că ”în momentul de faţă nu există o dată propusă” privind intarea țării noastre în spațiul european de liberă circulație.

”Depindem de procedurile care trebuie derulate la nivelul Consiliului JAI”, a spus preşedintele PNL la Parlament, relatează New.ro.

Ciucă a precizat, totodată, că ”până în momentul în care nu vedem finalizat procedura, eu cred că structurile implicate, ministrul de Interne, aşa cum am discutat cu dumnealui, în momentul de faţă poartă negocieri, astfel încât să putem să avem finalizată.”

Întrebat dacă putem spune că ne bucurăm cu jumătate de măsură, Ciucă a precizat că ”nu s-a bucurat deloc şi nu ne bucurăm de modul în care s-au derulat şi se derulează întreg procesul”.

”Ceea ce este important este ca în final să existe o decizie în această etapă şi o perspectivă clară vizavi de mommentul în care vom aceea accederea în deplinătatea ei aprobată”, a mai spus preşedintele PNL.

Întrebat când ar putea intra, totuși, România în Schengen, liderul PNL a spus: ”În momentul de faţă nu există o dată propusă”.

Mai multe articole despre:
nicolae ciuca ciuca pnl schengen romania schengen