MENIU

Ciucă: Atacul asupra lui Donald Trump, atac la libertatea de exprimare și de întrunire

Ciucă: Atacul asupra lui Donald Trump, atac la libertatea de exprimare și de întrunire

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a condamnat atacul asupra fostului preşedinte al SUA Donald Trump, subliniind că "ura, prejudecăţile şi violenţa nu au loc în viaţa vreunei democraţii".

"Atacul asupra fostului preşedinte al SUA Donald Trump este un atac la libertatea de exprimare şi de întrunire. Îi doresc recuperare uşoară. Dumnezeu să-l binecuvânteze şi Dumnezeu să binecuvânteze oamenii americani!", a transmis Nicolae Ciucă, duminică, într-un mesaj pe platforma X.

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost rănit sâmbătă la ureche într-o tentativă de asasinat prin împuşcare în timpul unui miting electoral în Pennsylvania.

Atacatorul şi un spectator au fost ucişi, iar alte două persoane au fost grav rănite.

FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinat ca fiind Thomas Matthew Crooks, un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania (nord-est), a informat duminică presa americană, preluată de AFP.