Ciorbea, despre cei care i-au cerut demisia, după sesizarea depusă la CCR: Bieţi oameni care nu ştiu
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, susține că persoanele care îi cer demisia pentru că a sesizat Curtea Constituțională cu privire la Legea 90/2001 nu știu despre ce este vorba și nici nu au avut "răbdare" să citească excepția pe care a formulat-o, scrie Agerpres.
"Bieți oameni care nu știu despre ce e vorba și nu au avut nici răbdarea și nici interesul să citească excepția pe care am formulat-o", a spus Ciorbea, la sosirea la Parchetul General, unde s-a prezentat ca martor în dosarul "Mineriada", întrebat cu privire la faptul că i se cere demisia pentru sesizarea Curții Constituționale. El le-a cerut celor care îl critică să citească, mai întâi, sesizarea pe care a formulat-o cu privire la Legea 90/2001.
"Eu am convingerea că nicio persoană responsabilă, de bună credință, care a citit acea excepție, nu ar putea și nu poate să fie deranjată, fie că e din România, fie că e de oriunde din lume, de faptul că toți cei care fac parte din conducerea celor trei puteri ale statului ar trebui să îndeplinească aceleași condiții extrem de înalte, de moralitate, de cinste, de corectitudine, pentru a îndeplini aceste funcții de demnitate publică. Prin urmare, toți cei care vorbesc și dau lecții de constituționalitate sau de moralitate, am convingerea că nici măcar nu au răsfoit acea excepție de neconstituționalitate. Ar fi bine mai întâi să răsfoiască excepția și pe urmă să vorbească despre ea", a afirmat Ciorbea.
El s-a declarat convins că multe persoane sunt deranjate de faptul că a crescut numărul de petiții, de audiențe și de rapoarte speciale, de când deține funcția de Avocat al Poporului.