MENIU

Cioloş, despre criza dezinfectanţilor: Vreau să găsim soluţii. Îmi formez o echipa de oameni

Premierul Dacian Cioloș a anunțat că săptămâna viitoare își va forma un grup de oameni care cunosc bine sistemul de sănătate, pentru a avea o înțelegere cât mai precisă a ceea ce se poate face în șase luni în acest domeniu.

Totodată, Dacian Cioloș a spus că va folosi următoarele șase luni pentru a lua toate măsurile posibile pentru sistemul de sănătate.

"Am intenția chiar de săptămâna viitoare să-mi formez un grup de oameni care cunosc bine sistemul, unii din sistem, alții din afara sistemului pentru a avea o înțelegere cât mai precisă a ceea ce se poate face în șase luni și voi face lucrul ăsta", a spus Dacian Cioloș, vineri, răspunzând unei întrebări înainte de a participa la a IV-a ediție a forumului de dezbateri Eurosfat.

Premierul a mai spus că îl interesează să se găsească soluții la problema care s-a iscat, precizând totodată că, dacă va fi cazul, va fi schimbată și legislația.

"Pe mine mă interesează să găsim soluții la problema care s-a iscat, să clarificăm de fapt lucrurile acolo, legat de acești dezinfectanți. Trebuie să facem acest lucru respectând legislația și v-am spus — nu mă mulțumește legislația, pentru că de multe ori nu ne lasă să facem lucrurile până la capăt. O să modificăm legislația, dacă va fi cazul. V-am dat exemplu cu acest institut de cercetare care ar putea să facă testări în România și care nu e acreditat. O să facem acea acreditare rapid, dar până atunci facem oricum testele. Avem probleme și legat de responsabilitatea și responsabilizarea managerilor de spitale, legat de deciziile pe care le iau. Am cerut ministerului măsuri pe termen scurt, am trimis și Corpul meu de control pentru a clarifica mai rapid lucrurile și pentru a putea lua decizii cât mai repede", a precizat prim-ministrul.