MENIU

Cioloş, la Consiliul European. Care vor fi subiectele de discuție la reuniunea de la Bruxelles

Premierul Dacian Cioloş participă, pentru prima dată, la Consiliul European de la Bruxelles, în calitatea sa de prim-ministru, după ce a fost delegat oficial de președintele Klaus Iohannis să reprezinte România. Pe vremea când Victor Ponta era premier, atât Klaus Iohannis cât și fostul președinte Traian Băsescu refuzau să-l trimită la reuniunile de la Bruxelles, fapt ce a stârnit, în repetate rânduri, certuri între cele două palate, potrivit Realitatea TV.

UPDATE: Dacian Cioloș a ajuns la Consiliul European.

Președintele Klaus Iohannis l-a delegat pe premierul Dacian Cioloș să participe la reuniunea Consiliului European, de la Bruxelles, din 17 - 18 decembrie.

"În virtutea dispozițiilor art. 80 alin. 1 din Constituția României și conform principiului cooperării loiale dintre autoritățile statului, așa cum acesta a fost interpretat și în jurisprudența Curții Constituționale, Președintele României poate delega în mod expres Prim-ministrului atribuția participării la reuniunile Consiliului European", se preciza în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Ce se află pe agenda discuțiilor

La reuniunea de la Bruxelles vor discuta atât teme economice, cât şi de politică externă. Totodată, unul dintre subiectele de dezbatere va viza posibilitatea ca Spațiul Schengen să fie suspendat pe o anumită perioadă, Franța numărându-se printre țările care au propus acest lucru, în urma atentatelor de la Paris.

Pe de altă parte, liderii din Uniunea Europeană se reunesc pentru a discuta pentru prima dată despre cererile de reformă ale Marii Britanii, cu numai doi ani înainte de anunțatul referendum privind apartenența țării la blocul comunitar, relatează DPA, citată de Agerpres.

Britanicii sunt mai degrabă eurosceptici, în pofida faptului că fac parte de peste 40 de ani din Uniunea Europeană. La nivel european, există temeri că Regatul Unit se îndreaptă spre un așa-numit 'Brexit', o ieșire din UE despre care mulți spun că ar duce la o destabilizare a blocului comunitar.

"Mizele sunt atât de mari, încât nu putem evita o dezbatere serioasă, fără tabuuri", a precizat președintele Consiliului European, Donald Tusk, în invitația pe care le-a trimis-o liderilor europeni pentru summitul care începe, astăzi, la Bruxelles.

Este prima oportunitate pentru liderii celor 28 de state membre să dezbată împreună propunerile de reformă pe care le-a înaintat premierul britanic David Cameron pentru a evita un 'Brexit'.

Tot joi, liderii europeni urmează să discute și despre criza imigrației. Summitul este precedat de discuții la Bruxelles între reprezentanții țărilor favorabile ideii de a redistribui refugiați din Turcia și premierul acestei țări, Ahmet Davutoglu.

Vineri, toți liderii din UE ar urma să discute despre lupta împotriva terorismului și criza din Siria, precum și despre chestiuni economice și privind energia, inclusiv despre planurile controversate ale gigantului rus Gazprom de a-și extinde gazoductul Nord Stream și în Germania.

Sancțiunile economice ale UE împotriva Rusiei s-ar putea afla de asemenea pe agendă. Însă o solicitare a lui Donald Tusk ca ambasadorii să decidă asupra acestei chestiuni, vineri după-amiază, face ca o discuție la summit să fie puțin probabilă, potrivit unor diplomați.

Cu cine se va întâlni Dacian Cioloș

În după-amiaza zilei de joi, premierul va avea o întrevedere cu Federica Mogherini, înalt reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, urmată de un schimb de opinii cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, potrivit Agerpres.

Ulterior, șeful Executivului va participa la prima sesiune de lucru a Consiliului European și apoi la dineul de lucru organizat pentru șefii de stat și de guvern.

Vineri dimineață, premierul Dacian Cioloș are programată o întrevedere cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și va participa la cea de a doua sesiune de lucru a Consiliului European.

Tot vineri, premierul îi va vizita, la Spitalul Militar 'Reine Astrid Bruxelles', pe răniții în incendiul de la Colectiv transferați în această unitate medicală.