MENIU

Cioloş, despre proiectul lui Dragnea, de eliminare a celor 102 taxe: I-am explicat că există un risc

Premierul Dacian Cioloș a afirmat joi seară că Executivul analizează dacă va ataca la Curtea Constituțională legea privind eliminarea mai multor taxe, precizând că a discutat cu liderul PSD, Liviu Dragnea, pe tema acestei legi.

"Analizăm dacă avem argumente ca să atacăm legea la Curtea Constituțională. Aici, sincer să fiu, cred că avem mai puține argumente pentru atac vizavi de neconstituționalitate. Pentru că e într-adevăr un impact bugetar, dar această lege ar urma să intre în vigoare anul viitor, iar pentru anul viitor bugetul încă nu este aprobat. (...) Sunt unele care puteau fi scoase, sau puteau fi reduse, dar eu cred că se putea lucra aici cu mai multă grijă, luate în analiză caz cu caz, văzut care este impactul, și nu pe repede înainte", a afirmat Cioloș la Realitatea TV.

El a spus că nu a mai avut când să discute cu cei din PNL care au votat această lege pentru că, în opinia sa, "a fost clar că obiectivul este să se meargă pe repede înainte pentru că s-a trecut foarte repede și de Senat și de Camera Deputaților".

"Noi am încercat într-un timp foarte scurt să facem o analiză cât de cât consistentă și să venim cu un punct de vedere cât de cât consistent să atragem atenția asupra acestor riscuri, dar probabil că ambițiile electorale sunt mai mari. (...) Am avut o discuție cu domnul Dragnea în care i-am explicat punctul nostru de vedere și i-am explicat, chiar cum am spus, riscurile de blocaj legislativ pentru anumite instituții, sau altfel spus nevoia de a modifica anumite legi, unele, cum e cazul Televiziunii, chiar în perioada imediat următoare, dacă nu vrem să ajungem la 1 ianuarie cu Televiziunea și cu Radioul în blocaj", a mai susținut premierul.

Cioloș a evitat să se pronunțe asupra oportunității finanțării Radioului și Televiziunii publice exclusiv de la buget, susținând că este treaba Parlamentului să stabilească acest lucru.

"Nu vorbesc de oportunitate aici, oportunitatea este decisă de Parlament, sunt instituții care sunt în subordinea sau în coordonarea Parlamentului, deci nu vorbesc de oportunitate, dacă trebuie sau nu finanțate sută la sută de la bugetul de stat. Ce spun eu este că legea aceasta a eliminării taxelor, inclusiv pentru Televiziune și Radio, este în contradicție cu legea de funcționare a Televiziunii și Radioului. Deci, în paralel, o propunere coerentă și responsabilă de modificare legislativă de eliminare a taxelor ar fi presupus și o modificare a legii Televiziunii și Radioului în paralel, pentru a nu crea acest blocaj legislativ pentru cele două instituții", a explicat Dacian Cioloș.