Cioloș: Începem două spitale în București! E nevoie de continuitate în astfel de investiții
Premierul Dacian Cioloș a declarat joi că, în curând, vor fi începute demersuri pentru două spitale în București, el subliniind că, în privința investițiilor pe termen lung în România, un punct slab este "capacitatea de a ține promisiuni" și de a duce proiectele la capăt.
Dacian Cioloș a participat joi la un "Dialog cu cetățenii", alături de vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, scrie Agerpres.
Premierul a vorbit despre maniera în care sunt conturate proiectele pe termen lung în România, finanțate din fonduri europene sau de la bugetul de stat.
"Pe astfel de lucruri ne concentrăm atenția în aceste luni, în a pregăti proiectele pe aceste fonduri care au fost alocate și din fonduri europene și din bugetul național. Și n-aș face diferența între bugetul național și fonduri europene. Prea mult am făcut această diferență. Cred că deopotrivă trebuie să concentrăm și fonduri naționale și fonduri europene pentru proiecte în Sănătate", a declarat Cioloș.
Prim-ministrul a vorbit și despre nevoia de transparență în derularea acestor proiecte.
"Transparența este și un mod de autocontrol și de control public al eficienței utilizării fondurilor și aici avem probleme pe care trebuie să le rezolvăm în calitatea pregătirii proiectelor, apoi în calitatea implementării și mai ales în coerență, predictibilitate și continuitate în deciziile politice pe care le luăm și capacitatea de a duce un proiect care durează 3 — 4 — 5 ani — 6 ani până la capăt", a susținut premierul.
Șeful Executivului a opinat că un punct slab, în sistemul românesc, este "capacitatea de a ne ține promisiuni".
"Cred că aici avem noi un punct slab în România, în capacitatea de a ne ține promisiuni și de a nu ne tot schimba părerea de la un an la altul sau o dată la doi ani. Și, de aceea, putem avea absorbție, dar nu avem neapărat eficiență", a nuanțat Cioloș.
El a dat și câteva detalii referitor la câteva investiții ce vor fi făcute în domeniul Sănătății.
"În Sănătate, apropo de investiții, dincolo de problema privind veniturile, salariile medicilor și stabilitate și vizibilitate pentru ei în sistem, ne concentrăm atenția și pe pregătirea câtorva proiecte de investiții în spitale", a spus Cioloș. "Începem două spitale în București. Avem trei spitale regionale și, probabil, până la sfârșitul anului, vom mai avea încă două sau trei proiecte. Aici avem o finanțare inclusiv de la Fondul European de Investiții, pentru a pregăti aceste proiecte și pentru a le pune pe roate", a explicat premierul.
Dacian Cioloș a subliniat că "este nevoie de continuitate și predictibilitate în astfel de investiții".