Cioloș: Avem nevoie de un acord politic pentru o strategie de competitivitate a României
România are nevoie de un acord politic pentru o strategie de competitivitate, de un set de priorități asupra cărora să existe consens, astfel încât execuția lor să nu fie afectată de ciclurile electorale, a declarat premierul Dacian Cioloș, marți, la Palatul Parlamentului, în deschiderea conferinței "România competitivă".
"Ne dorim în primul rând un document final care să reflecte dorința și interesele românilor și României pe termen mediu și lung, un set de priorități asupra cărora să existe consens, astfel încât execuția lor să nu fie afectată de ciclurile electorale. Ceea ce este cert avem nevoie de un acord politic pentru o strategie de competitivitate a României. Vă adresăm așadar astăzi invitația deschisă de a ne asuma împreună un drum, care, pe lângă creșterea competitivității economice, să ne crească în primul rând încrederea în propriile forțe, în potențialul României, să aducem România la adevăratul ei potențial de dezvoltare și să creăm România în care vrem să trăim", le-a spus premierul Cioloș participanților la eveniment, potrivit Agerpres.