MENIU

Ciolacu, replică dură pentru Iohannis: "Nu poți să faci jocuri meschine și schimburi de mingi ieftine". Motivul contrelor dintre președinte și premier

Premierul Marcel Ciolacu, a răspuns, joi, criticilor lansate de președintele Klaus Iohannis pe tema portofoliului obținut de România în Comisia Europeană. "Nu poți să faci jocuri meschine și schimburi de mingi ieftine. Am văzut ce a negoiciar dânsul", i-a transmis Ciolacu lui Iohannis. 

„Sunt mai bun negociator decât dânsul. Am pornit negocierile cu președinta Comisiei, care nu sunt doar la masă, pe sub masă. Negocierile sunt și în mesajele publice. Eu sunt social-democrat. Cele mai mari probleme ale României sunt în zona asta. Un portofoliu pe muncă, pe locuințe, pe educație. Acel portofoliu are foarte multe componente cu viața reală a românilor. Dacă am reușit să prind și o funcție de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene dintre cele trei funcții, atunci am venit și am spus că negocierea a fost un succes”, a declarat Marcel Ciolacu, la Hotnews.

Primele declarații ale Roxanei Mînzatu, noul comisar european: "Era timpul ca România să aibă o astfel de influență"

Șeful Guvernului nu s-a oprit însă aici. Din contră, acesta i-a transmis președintelui că nu a negociat nimic pentru el. "Am dus acolo (la Bruxelles - n.r.) un specialist", a artat Ciolacu.

„Să-mi vină președintele României care trebuia să fie lancea negocierilor, să răspundă la o întrebare ridicată… . Nu poți să faci jocuri meschine și schimburi de mingi ieftine", a mai spus premierul. 

Cine este Roxana Mînzatu și cu ce se va ocupa în cadrul Comisiei Europene

Reacția lui Ciolacu vine după ce președintele Klaus Iohannis a lansat, miercuri, un atac la adresa șefului Executivului în legătură cu funcția de comisar european obținută de PSD pentru Roxana Mînzatu.

"Cred că e mai bine să-l întrebați pe prim-ministru cum ne-a spus tuturor că va obține un portofoliu economic la Comisia Europeană și a obținut un portofoliu social care încă trebuie clarificat ce conține", a comentat șeful statului, răspunzând unei întrebări pe marginea acestui subiet.