Ciolacu a mers și astăzi la biserică. Mesajul transmis
Premierul Marcel Ciolacu a participat vineri la sfinţirea picturii Catedralei Copiilor cu hramul Sf. Mucenic Sava şi Sf. Martiri Brâncoveni, la finalul ceremoniei afirmând că "dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută". În urmă cu o zi, premierul a participat la slujba de la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, șeful Guvernului afirmând că s-a rugat alături de credincioşi pentru pacea şi prosperitatea românilor. Ciolacu a preferat, practic, să nu participe, joi, la festivitățile Zilei Marinei Române, orgainzate ca în fiecare an la Constanța, eveniment la care au participat doar liderul PNL Nicolae Ciucă și președintele Klaus Iohannis, alături de alte oficialități ale statului.
Premierul Marcel Ciolacu a asistat, în catedrala din municipiul Buzău, la slujbele oficiate de un sobor de preoţi condus de către Înalt Prea Sfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. În acest context, premierul şi-a amintit despre faptul că în urmă cu 20 de ani, la momentul în care catedrala a primit avizul de construcţie, făcea parte din garnitura de consilieri locali ai municipiului Buzău.
"A fost Cuvântul Înaltpreasfinţitului. Este o vorbă, dacă într-o zi nu înveţi nimic, este o zi pierdută. Înaltpreasfinţia Sa, prin cuvântul luat, ne-a învăţat foarte mult, înseamnă că este o zi câştigată. Sunt 20 de ani, eram consilier, membru al Comisiei de urbanism când s-a eliberat autorizaţia de construcţie pentru Bisericuţa Copiilor, cu domnul Viorel Constantinescu, era preşedintele Consiliului Judeţean şi inginerul catedralei, Constantin Boşcodeală era primar în acel moment. Nu este o minune, este un vis împlinit după 20 de ani de muncă şi mă bucur mult", a declarat Ciolacu.
Cu prilejul hramului catedralei, premierul Marcel Ciolacu a primit Ordinul "Sfântul Mucenic Sava de la Buzău" clasa I din partea ÎPS Ciprian, precum şi alte articole bisericeşti.