Ciolacu a fost contactat de Poliție, după imaginile de la restaurant în care NU avea mască. Liderul PSD și cei de la masă, AMENDAȚI
Marcel Ciolacu a fost surprins din nou în timp ce sfida regulile de protecție sanitară. Liderul PSD a stat la masă cu încă 10 persoane, la restaurantul unei pensiuni din Buzău, așa cum se vede în imaginile primite de Realitatea PLUS.
Toate persoanele de la masă urmează să primească amenzi, precum și patronul localului, dar și un ospătar.
În plus, Marcel Ciolacu a fost contactat de IPJ Buzău pentru a pune la dispoziția autorităților datele celor prezenți la masă.
Potrivit legii, maximum 6 oameni pot sta la aceeași masă.
„Noi ne-am întâlnit... Am fost trei grupuri la trei mese. Poza este făcută când ne-am așezat toți la o masă. (...) Lucrurile nu au fost așa cum au fost prezentate. Am stat trei grupuri la trei mese. 30 de secunde, un minut, am alăturat mesele...”, a declarat Lucian Romașcanu, sâmbătă seara, la Realitatea PLUS.
Purtătorul de cuvânt al PSD a relatat că situația a fost verificată și de echipajul de poliție chemat la restaurant, care nu a constatat o neregulă, pentru că, dacă ar fi fost, ar fi fost aplicată o sancțiune.
„Furnizorul acestei fotografii... a sunat la 112. (...) A venit un echipaj de poliție. Atâta timp cât a fost echipajul... Au venit, s-au lămurit. (...) Deci, dacă era de sancționat, ar fi fost sancțiune”, a mai explicat Lucian Romașcanu, în intervenția telefonică de la Realitatea PLUS.
El a mai spus și că regretă acest incident și că îndemnul pentru populație este să se respecte regulile de protecție date de autorități pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului.