MENIU

Cine sunt deputaţii care au folosit autoturismul BMW seria 7, închiriat de la MAI

Cine sunt deputaţii care au folosit autoturismul BMW seria 7, închiriat de la MAI

Camera Deputaţilor a transmis, vineri, într-un punct de vedere oficial către Libertatea, numele parlamentarilor care au folosit maşinile de lux închiriate în baza unui contract de comodat, de la Ministerul de Interne.

Ministrul de Interne, Marcel Vela afirma, vineri, într-o conferinţă de presă, că în mandatul lui Carmen Dan au fost cumpărate și un BMW seria 7 și 4 autoturisme Volkswagen Touareg „pentru protecția demnitarilor PSD”, în loc ca banii să fie folosiți pentru dotarea Poliției cu pistoale şi maşini. 

Vela preciza că a cerut Camerei Deputaților să returneze mașinile de lux. 

Într-un punct de vedere oficial, Camera Deputaţilor a transmis detalii despre autoturismul BMW seria 7, care a fost preluat de instituţie, de la Ministerul de Interne, în baza unui contrat de comodat, la data de 4 aprilie 2017. De la această dată şi până în 24 mai 2017, Direcţia de Transporturi a Camerei Deputaţilor a efectuat probe de traseu şi a pregătit autovehiculul în vederea alocării la post, iar din 24 mai 2017, până la data de 1 februarie 2018, autoturismul a fost folosit pentru activităţi de protocol ale Camerei Deputaţilor, respectiv pentru vizitele oficiale ale delegaţiilor străine.

De la 1 februarie 2018, până la 1 septembrie 2018, autoturismul a fost folosit exclusiv de Cabinetul vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, liberalul Ben Oni Ardelean, iar de la 1 septembrie şi până în 6 ianuarie 2020, a fost folosit de Cabinetul vicepreşedintelui din partea PNL Marilen Pirtea.

Citește continuarea

Mai multe articole despre:
Marcel Vela masini demnitari