VIDEO. Negocieri imposibile pe tema CAS. Băsescu: "Avem şi MTO-ul...". Ponta: "Poftiţi?"
Administraţia Prezidenţială a publicat înregistrarea discuţiilor dintre Traian Băsescu, Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, pe tema reducerii CAS. Premierul a relatat că negocierile au degenerat într-o ceartă şi că preşedintele a avut un ton "bădărănesc" la adresa ministrului Finanţelor, lucru negat de Traian Băsescu. Conţinutul discuţiilor şi mimica interlocutorilor fac din negocierile de la Cotroceni un episod memorabil. Ponta a reacţionat după difuzarea imaginilor. Premierul a afirmat, potrivit Mediafax.ro, că nu este normal ca decizia prezentării publice a unor astfel de convorbiri să fie lăsată la latitudinea toanelor unei persoane şi că e nevoie de un protocol clar stabilit în acest sens.
Traian Băsescu a anunţat că va face publice discuţiile cu Victor Ponta şi Ioana Petrescu, pentru a demonstra că premierul a minţit când a spus că discuţia a degenerat într-o ceartă.
"Ce discuție să mai am, când spune că discuțiile au fost foarte dure, nepoliticoase. E interesant cum poate să mintă. O să fie prima dată când fac publice înregistrările discuțiilor. Ca să vedem cine minte, România TV, eu...", a spus Băsescu.
"Ne-am certat !", a declarat agenţiei MEDIAFAX premierul Victor Ponta, după întâlnire.
Preşedintele Traian Băsescu ar putea ataca la Curtea Constituţională proiectul CAS, a mai declarat premierul, spunând că discuţia de la Cotroceni nu a avut sens, deoarece şeful statului a vrut să facă doar propagandă politică şi a avut un "ton bădărănesc" la adresa ministrului Finanţelor.
Înregistrarea discuţiilor preşedinte-premier-ministru de Finanţe surprinde o discuţie imposibilă, în care Traian Băsescu adresează întrebări la care, susţine el, cei doi interlocutori nu îi răspund. Premierul Ponta tace o bună bucată de timp, în care Ioana Petrescu încearcă să explice preşedintelui de ce reducerea CAS este o măsură care poate fi acoperită la buget.
În unele cazuri, premierul evită întrebările preşedintelui:
Victor Ponta: O să lucrăm până în luna noiembrie şi venim în faţa Parlamentului cu proiectul de buget şi ne vom încadra în toate ţintele.
Traian Băsescu: Avem şi MTO-ul (Medium Term (Budgetary) Objective - Obiectiv bugetar pe termen mediu, n.r.)
Victor Ponta: Poftiţi?
Traian Băsescu: Avem şi MTO-ul care mai înseamnă vreo 6 miliarde. 5, 6 miliarde.
Victor Ponta: O să lucrăm la toate.
Traian Băsescu: Daţi şi sursele, că povestea asta cu buna colectare, cu..
Victor Ponta: Când avem proiectul legii bugetului votat de Parlament, cu siguranţă va veni la dumneavoastră sau la noul preşedinte la promulgare.
Traian Băsescu: Sper să vină la mine. Ar fi unfair (nedrept, n.r.) să intraţi în alegeri fără să trimiteţi bugetul la Parlament
Victor Ponta: Domnule preşedinte, ar fi unfair că o să fie un alt prim-ministru şi atunci să îşi facă bugetul cum crede. Eu aşa consider. Eu poate o să îl promulg, dar este altceva
Traian Băsescu: Nu, în campanie dumneavoastră o să fiţi încă prim-ministru
Victor Ponta: De acord
......................................................
În timpul discuţiilor, preşedintele a ironizat-o pe Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor.
"Doamna ministru, se colectează suplimentar, din creşterea economică, atât? Dar bănuiesc că aţi observat că Germania, Franţa, Italia, au intrat în declin şi asta ne va afecta”, a spus Băsescu, potrivit Mediafax.ro.
Replica Ioanei Petrescu a venit imediat: "Un motiv în plus să relaxăm fiscal şi să încurajăm firmele să angajeze şi să investează mai mult", a spus aceasta, vizibil emoţionată.
"Doamnă, am zis că... Unde aţi zis că aţi terminat? La Harvard, la Oxford?", i s-a adresat Băsescu.
"La Harvard", a răspuns Petrescu.
"Roubini, economist de Harvard. Mă aşteptam la argumente de genul lui", i-a spus preşedintele ministrului de Finanţe.
Preşedintele Băsescu i-a mai spus ministrului Finanţelor, Ioana Petrescu, că argumentele acesteia în favoarea reducerii CAS sunt cele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.
..........................................................
Preşedintele a mai arătat că Parlamentul ia decizii politice şi nu are responsabilitatea cifrelor, la remarca premierului că o parte din parlamentari doreau aplicarea de la 1 iulie a legii privind reducerea CAS.
"Executivul, din care faceţi parte şi dumneavoasră şi eu, avem responsabilităţi pe cifre, până la urmă", a mai spus şeful statului.
"Aici nu ne înţelegem. Aici, iertaţi-mă, dar nu gândim la fel, şi cred că nu vă supăraţi. Eu cred că dumneavoastră nu conduceţi activitatea Executivului", i-a spus premierul preşedintelui.
"Nu, dar am obligaţia de a controla legile. Eu nu vă controlez încasările, doar constat cât sunt încasările", i-a replicat şeful statului.
Premierul a continuat: "Faceţi-o, domnule preşedinte. E dreptul dumneavoastră să retrimiteţi legea".
"Bun, dar asta vreţi?", l-a întrebat preşedintele pe premier.
"Nu, eu vreau să o promulgaţi", a arătat Victor Ponta.
"Daţi-mi argumente ca să o promulg, altele decât lozinci, altele decât simple declaraţii", a afirmat şi Traian Băsescu.
Iată înregistrarea discuţiilor: