Chiţoiu: Pot da explicaţiile necesare DNA şi fără a se cere începerea urmăririi penale
Fostul ministru liberale de Finanţe Daniel Chiţoiu a declarat, marţi, că, din punctul său de vedere, poate da explicaţiile necesare DNA, care a declanşat o cercetare penală, fără ca procurorii să ceară începerea urmăririi penale în cazul său.
Chiţoiu a fost întrebat dacă are în vedere să le ceară colegilor din PNL să voteze împotriva solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale.
"Eu consider că pot să merg să dau explicaţiile necesare şi fără a cere Parlamentului începerea urmăririi penale legat de această Ordonanţă de Urgenţă (...) Eu sunt dispus să merg şi mâine la audieri şi să dau explicaţii", a declarat Chiţoiu.
De asemenea, fostul ministru a afirmat că în cazul anchetării sale ar fi vorba de un abuz.
"Eu consider că este un abuz privind anchetarea mea, privind emiterea unui act normativ, din punct de vedere al oportunităţii şi al unor prevederi care au fost aprobate în Guvern şi de asemenea ele pot fi modificate în Parlament", a spus Chiţoiu.
El a declarat marţi pentru MEDIAFAX că a aflat de solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul său din presă şi că va ridica acest subiect în discuţia Delegaţiei Permanente a PNL, susţinând că nu este vinovat de faptele de care este acuzat.
"Pentru mine este o surpriză neplăcută, din mai multe puncte de vedere: în primul rând nu am fost înştiinţat, nu m-a sunat nimeni, am aflat din presă şi după am intrat pe site-ul DNA şi am văzut comunicatul de presă al DNA privind solicitarea către Camera Deputaţilor privind începerea urmăririi penale împotriva mea. Doi, e o supriză neplăcută pentru că mi se cere urmărirea penală pentru adoptarea unui act normativ, act normativ care nu a făcut decât să modifice, să completeze nişte reglementări, care au fost solicitare de organismele financiare internaţionale, Comisia Europeană şi FMI", a declarat Chiţoiu.
El a precizat că Ordonanţa la care face referire DNA a fost iniţiată de Ministerul de Finanţe prin direcţiile de specialitate împreună cu specialiştii de la ASF.