Ce spunea un supravieţuitor al temniţelor comuniste, despre Vişinescu: Absolut nimic nu se iartă!
Paul Dumitrescu, supravieţuitor al temniţelor comuniste, a acordat în 2013, cu doar un an îniante să moară, mai multe interviuri postului Realitatea Tv, şi ziarului Puterea. Închis de la 20 de ani, Dumitrescu a mărturisit cum studenţilor li s-a spus că vor fi bătuţi până vor fi omorâţi, cum a fost torturat de către călăul Ţurcanu şi cum, plin de sânge, umilit şi bătut, a stat în faţa directorului închisorii având curaj să îl înfrunte şi să îi spună că nu o să renunţe să înfrunte comunismul. Peste ani, s-a reîntâlnit pe stradă cu acelaşi director de închisoare şi a avut curaj să îl întrebe dacă îl mai ţine minte. Totodată, Paul Dumitrescu a mărturist chinuit de amintirea ororilor, că torţionarul Alexandru Vişinescu, comandantul închisorii de la Râmnicu Sărat, trebuie să plătească, pentru că absolut nimic nu se iartă şi nu se uită. Iar acum, la aproape 90 de ani, cu lacrimi în ochi, cu amintirea terorii indurate, a colegilor care au murit acolo, încă mai vorbeşte despre ororile din temniţe pentru că are o certitudine: nici lacrimile, nici sângele vărsat şi adevărul nu se uită, pentru că sunt crude, iar el simte că are datoria morală de a vorbi până la sfârşitul vieţii despre atrocităţile comunismului şi despre Genocidul de la Piteşti. Ataşate interviului sunt telegramele pe care acesta le-a trimis părinţilor din detenţie, pagini din dosarele de la CNSAS pe care le are Paul Dumitrescu, de unde rezultă că a fost turnat ani la rând chiar de către colegii lui de celulă de la Piteşti, dar şi fotografii.
În 2013, Emma Zeicescu i-a luat un interviu lui Paul Dumitrescu. Interviul poate fi urmărit aici.
Totodată, un interviu mai amplu din presa scrisă poate fi citit în cele ce urmează:
Cum a început tortura?
Eram în celulă. Ţurcanu s-a oprit în faţa mea şi a întrebat, ca să aibă pretext: „De ce mă înjuri mă? Eu eram băgat într-un fel de sac de dormit. Au început să mă bată. Erau vreo 10. Au dat cu pumnii, cu picioarele. Au făcut box cu mine, nu mai ştiam de mine. M-au băgat cu capul pe sub căpriori, m-au băgat cu capul pe sub priciul ăla. M-au tot bătut şi m-au aruncat pe peretele opus uşii de la celulă. Nu mai ştiam de mine. M-au tras afară. În momentul ăla a intrat Alexandru Dumitrescu, directorul închisorii, care a întrebat: „ Ce se întâmplă aici bandiţilor?”.
V-a bătut şi directorul?
Venise cu niște gardieni. L-a întrebat pe Țurcanu ce s-a întâmplat și i-a spus că au sărit legionarii să îi bată. După care, eu de abia mă mai țineam pe picioare, iar directorul a întrebat: ”Cine e mă Paul Dumitrescu?” Mi-am auzit numele și am zis: Eu sunt. M-am gândit că o să mă bată şi el, dar mi-am spus că nu vreau să îi dau satisfacţia de a mă vedea jos, la cât eram eu de bătut, înfometat, vai de capul meu. M-am dus spre el, el era lângă uşă cu toţi gardienii lângă el. Fiecare gardian avea câte un ciomag. Şi îmi spune: „Ia vino încoace, mă banditule!”. M-am dus şi mi-a zis: „Banditule, tu ai spus că vin americanii?” Am zis: „Da” şi mi-a cârpit câteva lopeţi sănătoase, dar eu nu am căzut. După care mă întreabă: “Banditule, tu ai să ai de-a face cu mine?” Să nu uit, pentru că eram plin de sânge, directorul i-a spus gardianului: ”Nistore du-l pe bandit să se spele!” M-am dus la chiuvetă. Arătam de parca făcusem duș în sânge, din cap până în picioare. Aveam o pijama obosită. Am spălat și pijamaua. Am intrat în celulă. Când am venit acolo, erau niște răcnete cumplite. Sânge peste tot. Îi băteau. Era Aurel Tacu, Gheorghe Soroiu, Aristotel Popescu și Valerică Pop. Acum dintre ei mai e în viață doar Valerică Pop. Omul ăsta și-a tăiat venele la Gherla, nu mai suporta bătăile.
Cât ați stat la Pitești?
Pe 8 iunie ne-au transferat la Gherla. Acolo un bun prieten de al meu, Valeriu Popa, mi-a spus că nu a mai îndurat bătăile şi şi-a tăiat venele de la ambele braţe. El a reuşit să termine facultatea de Medicină. E medic legist.
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a descoperit că 35 de torţionari mai sunt în viaţă. Mai mult, l-au găsit pe Alexandru Vişinescu, comandantul închisorii de la Râmnicu Sărat. L-aţi cunoscut pe Alexandru Vişinescu?
Am auzit. M-a ferit Dumnezeu de el, eu nu trecusem prin Râmnicu Sărat. Chinul chinurilor a fost Piteştiul.
Mai are sens pedepsirea lor, după ce este evident că structurile statului ştiau de ei?
O să spun asta mereu, la lumina zilei: Este absolut necesar să fie pedepsiţi, abolut nimic nu se iartă. Nimic! Cine spune că din punct de vedere timp este depăşit fenomenul, greşeşte. Evreii, dacă prind un gardian de la un lagăr, îl bagă în închisoare chiar dacă el are 90 de ani. La noi de unde atâta bunătate angelica pentru ei? De ce? Pentru că sunt ai lor.
I-a protejat statul în vreun fel?
Abosolut, totalmente. Primul mare vinovat este Iliescu. El a apărat toată gaşca asta de bandiţi. Acest ticălos care se numeşte Iliescu. Să fim serioşi. El i-a protejat. El e cel mai mare bandit. Daca legea s-ar fi aplicat, după 1990, de ce nu au aplicat lustraţia? Eu subscriu la ceea ce face IICCMER, al activităţile lor. Andrei Muraru mă ştie.
Câţi dintre colegii dvs mai sunt în viaţă? Mai ţineţi legătura cu ei?
A mai rămas Valeriu Popa, e medic legist. În rest au murit, domle. Aurel Tacu, cel mai bun prieten al meu din închisoare, a murit acum doi ani..
Dosarul lui Vişinescu a fost preluat de către Parchetul Militar...
Ei, şi? Rezultatul? De abureli de astea ne-am săturat. E uşor să pretextezi, dar maniera de a interpreta Codul Penal şi Dreptul Penal mi se pare de-a dreptul jenantă pentru un om de Drept. În plus, văd că e o chestiune de drept universal pe care văd că nimeni nu o pune. Adică, se încadrează la crime împotriva umanităţii, iar această crimă nu are termen de prescriere. Este imprescriptibilă. Până moare ăla care a făcut ce a făcut, ăla poate fi pus sub acuzare.
Ce reproşaţi clasei politice actuale raportat la modul în care au gestionat pedepsirea crimelor?
Clasa politică actuală este infestată de influenţele comuniste. Sunt nepoţi, strănepoţi ai celor care au fost în strucuturile comuniste. Mai avem români-români în conducerea ţării? Nu îi văd. Adevărul nu poate fi schimbat. Când un adevăr ţipă, ori taci din gură pentru că ştii că nu ai nicio şansă, ori te duci dracului în lume, nu vrei să mai auzi pe nimeni. Eu am trecut prin atâtea momente grele, încât mă mai întreb cum de mă ţin pe picioare. Şi simt că datoria morală ca până la sfârşitul vieţii să spun ce a însemnat comunismul pentru România, să spun ce a însemnat Genocidul de la Piteşti.