MENIU

Ce spune Tudose, despre presupusele tensiuni cu Dragnea: "Dumnezeule, staţi să ne înţelegem"

Deşi s-a vehiculat că sunt tensiuni între prim-ministru şi Liviu Dragnea, mai ales după demisia lui Adrian Ţuţuianu, premierul Mihai Tudose a negat, joi, la Digi 24, că ar exista tensiuni între el şi preşedintele PSD, explicând că Guvernul "este în subordinea partidului", pe linie politică, el fiind doar vicepreşedinte al formaţiunii, iar o situaţie similară este şi în relaţia cu Parlamentul, care decide, iar Executivul acţionează.

Întrebat dacă el consideră reale percepţiile potrivit cărora s-ar afla în "subordinea" lui Liviu Dragnea, Tudose a subliniat că Executivul este controlat politic, atât de partid, cât şi de Parlament.

"Dumnezeule, staţi să ne înţelegem. Guvernul este Guvern politic. Este evdient că Guvernul este în subordinea partidului. Eu sunt vicepreşedinte la partid, el este preşedinte. Cum adică suntem în subordine? Da. Şi, dacă vreţi, ca şi Parlament, relaţia parlam guv. parlam e legislativul , guvernul executivul. noi facem ce spun ei", a afirmat prim-ministrul, potrivit news.ro.