Ce spune Ponta despre percheziţiile DNA la Radu Mazăre
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a comentat scurt informaţia privind percheziţiile începute de procurorii DNA în cazul primarului Radu Mazăre, spunând că "7,4 milioane nu cred că reuşesc până în noiembrie", referitor la numărul persoanelor care au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu.
Astfel, întrebat de presă, înainte de a intra în sala în care este prezentat raportul anual de activitate al Consiliului Concurenței, cum comentează informaţia privind începerea unor noi percheziţii ale DNA, de această dată în cazul lui Radu Mazăre, Ponta a răspuns: "7,4 milioane nu cred că reuşesc până în noiembrie".
Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.
DNA a anunţat, marţi, că procurorii fac percheziţii la 12 adrese din Constanţa, Bucureşti şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul unei instituţii publice, într-un dosar în care se fac cercetări privind fapte de corupţie care ar fi fost comise, în 2011-2013, de funcţionari cu funcţii de conducere.
Primarul Constanței, Radu Mazăre, spunea, în 24 martie, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îl vizează într-o nouă anchetă, privind modul în care a fost construit cartierul de locuințe sociale din oraş, procurorii solicitând primăriei mai multe documente legate de această investiţie, în valoare totală de şapte milioane euro.
Radu Mazăre este cercetat de DNA în trei dosare legate de retrocedări de terenuri, iar în 2008 a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, alături de alte persoane, tot într-un dosar legat de retrocedări, acesta judecându-se la Curtea de Apel București.
Primaria Constanța a finalizat în vara anului trecut acest cartier de locuințe sociale, iar la inaugurarea ultimelor blocuri a fost prezent și premierul Victor Ponta.
Cartierul este format din 17 blocuri, care au 906 locuinţe - 339 de garsoniere, 396 de apartamente cu două camere și 171 de apartamente cu trei camere. În cele 17 blocuri locuiesc aproximativ trei mii de persoane.
Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 7 milioane de euro.