Iohannis despre case: ”Sunt om cinstit, le-am cumpărat în mod legal”
Președintele Iohannis a răspuns atacurilor venite dinspre PSD pe scandalul caselor sale, și spune că imobilele au fost obținute în mod legale. El susține că scandalul a fost pus la cale de pesediști.
Regretați afirmația "Ghinion pentru profesorii care nu au reușit să strângă bani pentru case"?
"Sper să nu se fi simțit nimeni jignit atunci, nu a fost intenția mea. Casele nu sunt o vulnerabilitate. Dancilă e prost informată. Nu sunt 6, sunt 5 case, una a fost eliminată. Această problemă a apărut când am apărut eu în politică. Mi-a fost creată de PSD. Vă dați seama câtă inventivitate au ei dacă, de atunci, cu asta au ieșit. Sunt om cinstit, le-am cumpărat în mod legal. Parcă zicea Dăncilă că aș fi și eu un fel de penal. Nu am avut niciodată un dosar penal, în sensul să fiu cercetat penal. Nu am absolut nimic de ascuns", a spus Iohannis.