MENIU

Ce spun sociologii Pieleanu şi Bulai despre planul lui Dacian Cioloş de a-şi face partid politic

Dacian Cioloș la Realitatea TV

Planul fostului premier Dacian Cioloş de a-şi înfiinţa partid politic nu rămân fără ecou. Sociologul Alfred Bulai a declarat pentru DCNews că Dacian Cioloș, cu proiectul său politic, are zero șanse. Colegul său de breaslă, Marius Pieleanu îi dă dreptate și ajunge la concluzia că Dacian Cioloș ”trăiește pe altă lume”.

”Domnul Bulai a mers mai mult pe teorie politică, eu aș da și niște cifre ca să-l completez. Nu le-am publicat la momentul respectiv, fiindcă nu au fost relevante pentru ce mă interesa, dar acum e contextul adecvat. Gândiți-vă ce șanse poate avea un om, care, întrebând populația `vă rugăm să ne enumerați un proiect al guvernării Cioloș`, 80% din populația României cu drept de vot nu a putut să indice un proiect anume. În opinia mea, deși nu am date consistente deși aș putea să le obțin, cred că este cea mai proastă guvernare postdecembristă a României, cea condusă de domnul Cioloș. Acest om care-și dorește să facă un partid în condițiile în care nu a avut niciun fel de performanță guvernamentală, nu are calitățile necesare unui lider politic, un pic de carismă, un pic de favorabilitate publică. Cred că trăiește în altă lume” a spus sociologul Marius Pieleanu, potrivit surse citate.