MENIU

Firea denunță un ,,jihad'' politic la adresa sa

Gabriela Firea a atacat intenționat ONG-ul „Dăruiește Viața”, cel care se ocupă de ridicarea unui spital pentru copiii bolnavi de cancer, este de părere sociologul Sebastian Lăzăroiu.

Este o strategie, „apasă niște butoane pe care le-a mai apăsat”, ca să îi poată lua locul Vioricăi Dăncilă, în cazul în care liderul PSD nu intră în turul doi al alegerilor prezidențiale, a arătat Sebastian Lăzăroiu la un post de televiziune.

Gabriela Firea s-a arătat extrem de deranjată, marți seara, la un post de televiziune că, pentru că nu îi este recunoscut meritul de a fi pus un teren la dispoziția Asociației Dăruiește Viață, care construiește din chetă publică un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Ea le-a atacat pe Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele asociației, spunând că sunt interfața lui Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primăria București.

Oana Gheorghiu a reacționat imediat pe Facebook, catalogând afirmațiile lui Firea drept ”o mârșavă manipulare… un atac mizerabil la munca și reputația noastră”.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat joi că își dorește să candideze din partea PSD pentru un nou mandat în fruntea Bucureștiului și că a început un „jihad” politic împotriva sa.

Mai multe articole despre:
firea Daruiește Viața