MENIU

Ce s-a întâmplat cu cei 7 violatori din Vaslui care au îngrozit România. Decizia instanţei

Cinci dintre cei șapte violatori din Văleni trimiși după gratii au beneficiat, în perioada Sărbătorilor de Crăciun, de câte o permisie de 24 de ore. Fără Silviu Burada, condamnat la 10 ani de închisoare, și Paul Andrei Burlacu, condamnat la 8 ani și 8 luni, ceilalți cinci inculpați care au avut pedepse mai mici au respirat aer curat. Aceștia au spus că Ioan Surleac, care a primit pedeapsa cea mai blândă, de 6 ani, va scăpa de gratii în februarie, anul viitor, pentru comportament exemplar. Este cel pentru care și victima a cerut clemență. In opinia sa, acesta ar fi pus capăt orgiei. De asemenea, aceștia sunt cei care au fost transferați din Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași la Vaslui, în regim semideschis, scrie vremeanoua.ro

După aproximativ trei ani de la momentul în care au ajuns în atenția anchetatorilor acuzați de viol, cinci dintre tinerii din Văleni au beneficiat de prima lor învoire din Penitenciar. Astfel, tinerii au avut voie să vină acasă pentru 24 de ore și să se bucure de cei din familie și de Sărbătorile de Iarnă.

“I-am văzut la primărie. Am înțeles că au venit pentru a semna niște acte că au venit acasă în permisie și aveau nevoie de o semnătură. Păcat de tinerii aceștia. Și-au ratat viitorul și viața pentru o prostie”, spun oamenii din Văleni. Condamnările lor au venit în urma unei anchete maraton, amplu mediatizată în România și care a demarat pe 10 noiembrie 2014, ca urmare a unei sesizări primite de la tatăl unei tinere, din comuna Muntenii de Sus. În urma investigațiilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că victima a fost supusă unor orgii sexuale la inițiativa lui Silviu Ovidiu Burada, de 20 ani, și Paul Andrei Burlacu, de 27 ani.

Rând pe rând, cu fata s-au distrat și ceilalți inculpați: Silviu Avădănei, de 21 ani, Petrică Bolboceanu, de 22 ani, Ionuț Bogdan Boicu, de 20 ani, Alin Dumitru Rotaru, de 18 ani și Ioan Surleac. Amănuntele legate de ceea ce s-a întâmplat în cazul violatorilor din Văleni sunt cutremurătoare și majoritatea nu pot fi scrise sau spuse în cuvinte.

Cert este faptul că cei șapte violatori au dat dovadă de sadism și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-și umili și dezumaniza victima. Ajunși în fața instanței de judecată, tupeul violatorilor și a rudelor acestora a început să dea pe afară. Un exemplu în acest sens este legat de faptul că, în momentul în care au fost aduși în fața magistraților Tribunalului Vaslui, o rudă a unuia dintre inculpați a afirmat că se nenorocesc șapte familii din cauza fetei.

Nu au luat în seamă chinurile la care a fost supusă victima și singura problemă era că acum sunt nevoiți să dea socoteală în fața legii. Ba mai mult, au încercat să o discrediteze pe cea care le-a căzut victimă, acuzând-o că ar fi o damă de companie și că înainte de viol ar fi întreținut relații sexuale cu alte 12 persoane din comuna vecină.

Mai multe articole despre:
Vaslui măsuri Crăciun violatori permisie