Ce conţine cartea neagră a guvernării PSD, întocmită de PNL. Doar 33 de măsuri îndeplinite, din 724
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a prezentat marţi un document intitulat "Cartea neagră a guvernării PSD - "2017 - un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor", în care se arată că din 724 de măsuri asumate de Guvernul PSD-ALDE, nu au fost îndeplinite complet într-un an de guvernare decât 33.
El a catalogat campania electorală şi alegerile din 11 decembrie 2016 ca fiind "cea mai mare vânzare de iluzii" de după 1989, cu un program de guvernare ca o "colecţie de minciuni din cărţile cu baronul Munchhausen".
"Cred că niciunul dintre miniştrii care au făcut parte din Guvernele PSD, dacă ar fi pus să dea un extemporal cu elementele programului de guvernare din domeniul de activitate pe care îl coordonează, nu ar fi în stare să ia nici măcar notă de trecere, pentru că eu nu cred că miniştrii care au fost în funcţie sau premierii care au fost numiţi de PSD au cunoscut acest program de guvernare. (...) Acest program de guvernare conţine în total asumate realizarea a 724 de măsuri. După un an de guvernare, din 724 de măsuri asumate de Guvernul PSD-ALDE, nu au fost realizate, îndeplinite complet, decât 33 de măsuri.
Chiar şi din aceste 33 de măsuri, unele sunt măsuri mai degrabă instituţionale, nu sunt măsuri care să aducă corecţii de fond sau rezolvări de fond pentru problemele cu care se confruntă diferitele domenii de activitate", a afirmat Orban.
Potrivit liderului PNL, în acest an, cheltuielile bugetare au depăşit cu mult veniturile încasate iar toate "echilibrele mari" ale economiei au fost "făcute praf". "(...) Din păcate, pe lângă faptul că nu şi-a realizat programul de guvernare, PSD a introdus în plus faţă de ceea ce au promis cetăţenilor o mulţime de lucruri care au avut consecinţe negative şi care nu fuseseră prezentate în campania electorală. Vă dau un exemplu: transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, care este un hocus-pocus fiscal, care deşi formal pare să permită Guvernului să ţină promisiunea de creştere a salariilor în sectorul public, în realitate din creşterile primise ale salariilor în sectorul public de 25% se alege praful", a adăugat liberalul. Creşterile salariale în sectorul public, a susţinut Orban, vor fi mai mici decât rata inflaţiei sau oricum la nivelul ratei inflaţiei de 3-4%.
"Orice creştere de venit a cetăţeanului, de fapt, a fost afectată negativ de această rată a inflaţiei care a dus la creşterea preţurilor. Practic, puterea de cumpărarea a românilor în această perioadă, în acest an în care am asistat la creştere economică de aproape 7%, aproape că s-a redus", a arătat el.
El a criticat şi faptul că România a ajuns să aibă lunar "un deficit de un miliard de euro". "(...) Deficitul balanţei comerciale: am ajuns să importăm mai mult decât exportăm. Am ajuns la un deficit lunar de un miliard de euro. (...) Deficitul balanţei comerciale acţionează ca un factor de presiune asupra leului. Am asistat la cea mai mare prăbuşire a monedei naţionale. Prăbuşirea monedei naţionale antrenează creşterea dobânzilor. ROBOR a crescut de la 0,8% când era în momentul preluării guvernării la aproximativ 2%", a mai susţinut preşedintele PNL.
Pe parcursul unui an, Codul fiscal a fost modificat de 216 ori, a spus Orban, considerând că acest lucru reprezintă "o agresiune sistematică" asupra oricărui om care are o afacere. "(...) Şirul inepţiilor fiscale a continuat cu impozitul pe cifra de afaceri. (...) În ceea ce priveşte situaţia companiilor de stat - au fost pur şi simplu jefuite. Nu în ultimul rând, trebuie să remarc lipsa oricărui progres, ba chiar involuţie în domenii vitale pentru România, cum ar fi educaţia şi sănătatea", a mai spus Ludovic Orban.
În opinia sa, "singura preocupare reală" a actualei majorităţi parlamentare a fost "să se răfuiască cu justiţia".