Ce cadou îi pregătesc juriștii PSD lui Liviu Dragnea
Juriștii PSD lucrează la mai multe strategii privind abuzul în serviciu, după ce Curtea Constituţională a decis că modificările aduse de comisia Iordache sunt neconstituţionale. Potrivit Digi24, una dintre variantele la care se lucrează acum ar fi eliminarea abuzului în serviciu din Codul Penal.
Eliminarea abuzului în serviciu din Codul Penal pare o dedicație pentru liderul PSD Liviu Dragnea, care este condamnat, în primă instanță, la trei ani și șase luni de închiosare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.
,,Dacă legea nu mai prevede fapta pentru care se judecă, se opreşte judecata, se achită, se clasează.Deci inclusiv pentru cei care au primit condamnare în primă instanţă se întâmplă asta. Dacă fapta nu mai este prevăzută de legea penală, ei au scăpat cu totul. Nu se mai ţine seama de condamnare, de exemplu, la recidivă”, a explicat Augustin Zegrean , fost președinte al CCR, la Digi24.
Social-democraţii aşteaptă motivarea CCR, ca să vadă care scenariu se va aplica cel mai bine.