MENIU

Ce AVERE are Sorin Grindeanu

Ce AVERE are Sorin Grindeanu, noua propunere pentru funcţia de premier / Foto: agerpres.ro

Sorin Grindeanu, propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru, deține o casă, trei terenuri și are un credit de peste 44.000 de euro.

Potrivit declarației de avere depuse în iulie, Grindeanu deține, împreună cu soția sa, o casă de locuit în localitatea Giroc și două terenuri intravilane în Timiș, de peste 500 mp, respectiv aproape 300 mp, cumpărate. De asemenea, soția sa deține un teren agricol de aproape 3 hectare în același județ, în satul Ofenita, dobândit prin moștenire.

În martie 2016, conform declarației de avere, Sorin Grindeanu a vândut un apartament pentru suma de 30.000 de euro. El a creditat firma DuoFarm, la care lucrează soția sa ca farmacist-diriginte, cu 83.500 de lei și 20.000 de euro. Familia Grindeanu a primit și o donație, din partea lui Nicolae Grindeanu, de 10.000 de euro.

El are un credit contractat în 2007 și scadent în 2035 în valoare de peste 44.000 de euro.

În ultimul an fiscal, Sorin Grindeanu a obținut 86.228 de lei din salariul de ministru și 7.610 lei din indemnizația de deputat, relatează AGERPRES. Soția sa a avut venituri de aproape 5.300 de lei ca diriginte-farmacist și de peste 33.000 de lei din închirierea unui apartament.

Mai multe articole despre:
Sorin Grindeanu Sorin Grindeanu avere