MENIU

Ce a spus Dan Voiculescu despre Traian Băsescu, imediat cum a fost eliberat

Dan Voiculescu a declarat, marţi, imediat după eliberarea din închisoare, că a pierdut trei ani din viaţă şi pentru a supravieţui după gratii a stat mult cu ochii închişi şi şi-a creat propriul său acvariu.

 ”Indiferent de vorbe, mie mi-au fost furaţi trei ani din viaţă. Nu îmi mai dă nimeni aceşti ani, chiar dacă intră Băsescu la închisoare. Cât am stat în puşcărie am avut două sentimente deosebite. Primul era un sentiment de durere a pleoapelor- motivul e faptul că stăteam mult cu ochii închişi, stăteam mai mult de jumătate cu ochii închişi, mi-am creat un acvariu în care am reuşit să trăiesc. Al doilea e un sentiment greu de suportat pentru că 12 familii au avut de suferit din cauza mea”, a spus Dan Voiculescu după eliberare.