CCR va discuta pe 6 martie sesizarea lui Klaus Iohannis pe legea bugetului
Curtea Constituțională va discuta pe 6 martie sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe legea bugetului pe 2019. Șeful statului a criticat dur vineri coaliția PSD-ALDE pe care a acuzat-o că nu guvernează în interesul românilor, ci al lui Liviu Dragnea.
Șeful statului a calificat bugetul ca pe unul al rușinii naționale.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu promulgă legea bugetului pe 2019 și sesizează Curtea Constituțională. „Este bugetul rușinii naționale”, a spus șeful statului care a acuzat PSD că e incapabil să guverneze pentru România, singura preocupare fiind Liviu Dragnea.
„Un lucru este clar, Guvernarea PSD a eșuat. În spitale, probleme peste probleme Educația este subfinanțată. România este bulversată mai ales după OUG 114, dată în mare taină la finalul anului trecut. Despre justiție, întreaga guvernare pesedistă a fost un asalt asupra statului de drept din România. PSD e incapabil să conducă România. PSD nu guvernează pentru români, PSD guvernează pentru Dragnea”, a spus Iohannis.
Referindu-se la bugetul pe 2019, șeful statului a spus că acesta este „nerealist și supraevaluat”, calificându-l drept unul al „rușinii naționale”.
Președintele a acuzat PSD că nu are bani de investiții, dar are bani pentru partid. „150 de milioane va primi PSD din finanțarea partidelor, din 270 de milioane propuse pentru finanțarea partidelor. PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât anul trecut (președinția a precizat ulterior că această comparație a fost făcută cu 2016-n.r.). Pentru asta au bani”, a spus Iohannis.
Sursa: hotnews.ro