MENIU

CCR, decizie prin care restricționează mandatele de interceptare SRI pe siguranță națională

Curtea Constituţională a României a admis parţial, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate care se referă la Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României, potrivit unor surse oficiale,  scrie Mediafax. 

A fost admisă excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 3 litera f) din actul normativ, potrivit căruia constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României „subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”.

Potrivit surselor, Serviciul Român de Informaţii emitea mandate de interceptare pe siguranţă naţională în baza acestui articol, iar decizia CCR ar urma să restrângă numărul de mandate de interceptare.

CCR a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolelor 3, 10, 11 şi 13 din Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea 255/2013, precum şi a dispoziţiilor articolului 13 din acelaşi act normativ, în forma în vigoare, după ce omul de afaceri orădean, Beniamin Rus, a sesizat Curtea.

Mai multe articole despre:
0 măsuri siguranţă naţionala SRI mandate interceptare CCR