"Cazul Rădulescu". Dragnea: Demisia de onoare nu se cere. Dacă ai onoare, ţi-o dai!
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că regretă faptul că a cedat în faţa organizaţiei Argeş şi a aprobat candidatura deputatului Cătălin Rădulescu, dar şi că "demisia de onoare nu se cere, dacă ai onoare, ţi-o dai".
Liviu Dragnea a fost întrebat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Consiliului Judeţean Timiş,dacă are o armă acasă şi dacă da, ce ar face cu ea, cu referire la cazul deputatului Cătălin Rădulescu, care a afirmat că are o mitralieră AKM pe care este pregătit s-o folosească.
"Nu am armă acasă, nu am ce să vă răspund ce aş face cu ea. Nu este o regulă în PSD. Regret că a avut o astfel de atitudine colegul nostru şi poate regret şi faptul că am cedat în faţa organizaţiei Argeş de a semna candidatura dumealui pentru acest mandat de parlamentar", a declarat preşedintele PSD, citat de mediafax.ro.
Liviu Dragnea a mai afirmat că va propune "cel puţin" suspendarea lui Cătălin Rădulescu din calitatea de membru PSD pentru o perioadă determinată.